Brasov: IPOTEZA SOCANTA in cazul accidentului teribil in care un BMW s-a facut praf dupa ce a intrat intr-un TIR

Last Updated on aprilie 29, 2015 Laurenţiu Cernat, şoferul automobilului, era suspect într-un caz de jaf la o bancă din Braşov şi tocmai fusese audiat de procurori. Nu este exclus ca tânărul să fi ales să moară în acest fel sau, mai grav, ca altcineva să îi fi vrut moartea, spun surse din rândul anchetatorilor, citate de libertatea.ro.

Viteza cu care autoturismul a intrat pe contrasens, direct sub roţile TIR-ului, conduce la ideea unei morţi premeditate, mai ales că accidentul s-a petrecut pe un drum drept, cu vizibilitate perfectă.

Alături de Cernat, alţi patru tineri erau anchetaţi în cazul jafului petrecut în luna septembrie sediul unei bănci din Braşov.

Hoţii forţat uşa cu o rangă şi au pătruns în bancă. Imediat ce au intrat, alarma s-a declanşat, însă jefuitorii s-au mişcat cu rapiditate, au dat lovitura în mai puţin de 40 de secunde. Ei s-au făcut nevăzuţi cu caseta agenţiei de circa 40 de kilograme, în care se pare că se aflau peste 200.000 de lei.

Previous Story

Brasov: Hotii care au spart o banca in 37 de secunde, in Racadau, au fost arestati

Next Story

Un brasovean face o campanie umanitara pentru a ajuta un ghid din Nepal