Brasov: Peste 2.000 de locuri de parcare sunt scoase la licitatie in Astra I, Astra II, cartierul Florilor, zona Craiter-Scriitorilor, Centrul Nou I si II, Schei, Tractorul, Triaj, Timis-Triaj, Bartolomeu, Valea Cetatii si Noua-Dîrste

Last Updated on aprilie 29, 2015 De luna viitoare încep reatribuirile pentru locurile de parcare rămase libere în cartiere. Primăria municipiului Braşov a făcut calendarul sesiunilor de atribuire a locurilor de parcare pentru restanţieri din tot oraşul începînd cu data de 18 mai şi pînă la sfîrşitul anului.

Astfel, în următoarele luni vor fi licitate locurile din Astra I, Astra II, cartierul Florilor, zona Craiter-Scriitorilor, Centrul Nou I şi II, Schei, Tractorul, Triaj, Timiş-Triaj, Bartolomeu, Valea Cetăţii şi Noua-Dîrste. Pînă la acest moment au fost atribuite peste 30.000 de locuri de parcare.

Următoarele atribuiri se fac în cartierul Astra

Conform calendarului pentru atribuirea locurilor de parcare, primele care vor fi scoase la licitaţie sînt locurile din zona Astra I – Drumul Cernatului, anunta Monitorul Expres. Cetăţenii din această zonă pot licita pentru ele la data de 18 mai 2015.

În această sesiune vor fi atribuite parcările trasate între Calea Bucureşti nr. impare – Marte – Zizinului nr. pare, inclusiv zona Popa Şapcă, dar fără cele de pe strada Traian nr. 4 (Privilegio), nr. 48, strada Zizinului nr. 40 – 48, Calea Bucureşti nr. 61, 63, 69, 87, str. Lunii nr. 1şi 4, str. Înfrăţirii nr. 6, 8, 9, 21 şi 25, str. Aurora nr. 25, str. Herman Oberth nr. 27, 29, 31 şi Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt nr. 16. Tot pe 18 mai vor fi atribuite şi locurile din zona Drumul Cernatului, fără Drumul Cernatului nr. 30, 32 şi 34 şi str. Zizinului nr. 113, 115, 144 şi 148.

Calendarul atribuirilor, disponibil pe site-ul primăriei

Programul complet după care se vor face, în a doua jumătate a anului, reatribuirile locurilor de parcare libere poate fi găsit pe site-ul Primăriei Braşov, la adresa www.brasovcity.ro (Categoria Acte normative – Regulamente – Regulamente de atribuire locuri de parcare).
Conform documentului, licitaţia pentru parcările de reşedinţă din cartierul Astra II vor avea loc pe 8 iunie, iar în cartierele Florilor, în Craiter şi în Scriitorilor, pe 16 iunie. În Centrul Nou (zona Gării, Griviţei, Hărmanului, Toamnei, Verii, 15 Noiembrie, Victoriei, Lăcrămioarelor, Sînzienelor, Ştefan Mironescu, zona regiunilor, 13 Decembrie, Mihail Kogălniceanu), licitaţia va avea loc pe 22 iunie, iar în Centrul Nou II (de la Griviţiei, Mircea cel Bătrîn şi Traian Grozăvescu pînă la Avram Iancu, Bisericii Române, strada De Mijloc şi 15 Noiembrie – zona Tribunalului), Schei şi Zona Istorică, pe 29 iunie.
Tractorul, str. Posada, Tudor Vladimirescu şi Codrul Cosminului sînt programate pentru 6 iulie, Timiş-Triaş, Fundătura Hărmanului şi Bartolomeu, pe 13 iulie, iar Valea Cetăţii şi Noua-Dîrste în 20 iulie.

27.896 de abonamente de parcare achitate în acest an

La licitaţie se scot doar parcările libere. „Noţiunea de «loc liber de parcare» defineşte acel loc ce nu a fost niciodată ocupat şi pentru care nu s-a plătit niciodată taxă de închiriere pînă în 2013, sau locul pentru care s-a plătit închirierea, dar cetăţeanul, din diverse motive (vînzarea maşinii, de exemplu) a renunţat la el“, a declarat purtătorul de cuvînt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

De precizat este şi faptul că cei care au abonament achiziţionat în 2014, valabil pe cinci ani, şi nu au achitat pînă la 31 martie şi taxa aferentă acestui an vor plăti penalităţi. În această situaţie sînt aproximativ 800 de persoane. Excepţie de la plata acestor penalităţi fac cetăţenii care au renunţat la maşină sau şi-au vîndut apartamentul din zona în care aveau parcarea de reşedinţă.

În primele trei luni ale anului, pînă la 31 martie cînd a fost stabilit termenul limită pentru plata locurilor de parcare pe anul în curs, au fost achitate 27.896 de abonamente. Anul trecut pînă la aceeaşi dată fuseseră achitate 26.214.

Previous Story

Brasov: Alimente expirate servite studentilor

Next Story

Brasov: Moastele Sfantului Calinic de la Cernica ajung la Biserica Ortodoxa „Sfintii Imparati Constantin si Elena”