Poiana Brasov: Astazi se deschide oficial sezonul de iarna. Haide la schi!

Last Updated on decembrie 23, 2014

Deschiderea oficială a sezonului de iarnă în Poiana Braşov va avea loc în această seară, de la ora 16.00, pe Pârtia Bradul, în cadrul „Winter Land”.

rwrw
foto: cabanapostavaru.ro

Primăria Braşov, în colaborare cu Asociaţia de Turism Poiana Braşov, a pregătit cu această ocazie un spectacol special. În deschiderea show-ului va concerta Trupa Coco (foto), după care pe scena de la baza pârtiei va veni să încălzească atmosfera Lavinia (foto), anunta bzb.ro

În jurul orei 18.00 va avea loc şi un spectaculos foc de artificii. În perioada sărbătorilor, va urma şi deschiderea oficială a sezonului de schi. Deocamdată, se poate schia doar în partea superioară a Masivului Postăvarul, respectiv pe pârtiile Kanzel, Sulinar, Drumul Roşu, Lupului şi Subteleferic, unde stratul de zăpadă ajunge şi la 40 de centimetri.

Reprezentanţii domeniului schiabil au precizat că pentru înzăpezirea pârtiilor s-au folosit instalaţiile de producere a zăpezii artificiale şi peste 35.000 de metri cubi de apă, până acum.

Cât timp temperaturile vor fi scăzute instalaţiile vor funcţiona, astfel ca să se poată schia în cele mai bune condiţii, însă prognoza meteo pentru sfârşitul de an nu anunţă şi ninsori însemnate cantitativ.

Telecabina, telescaunul, telegondola şi teleschiul funcţionează normal, iar sâmbătă şi duminică au fost înregistrate peste 4.000 de treceri prin turnicheţii de la telescaunul Ruia.

Previous Story

(Video) Brasovul in lumini de Craciun: Casa Sfatului, Primaria, Bradul, Targul de Craciun, Strada Republicii, Cetatuia

Next Story

Brasov: Cetatea Rasnov si Pestera Valea Cetatii au portile deschise si de Craciun, si de Revelion