În așteptarea turiștilor din acest an, autoritățile locale din comuna Bran au început pregătirile pentru sezonul de iarnă. În prezent se lucrează la instalaţiilor de nocturnă, a tunurilor de prepararea a zăpezii artificiale, precum şi acelor trei instalaţii de tranport pe cablu de pe Pârtia Bran – Zănoaga.
De asemenea autoritățile din Bran îi așteaptă cu o surpriză pe turiștii care aleg să vină pe pârtia Bran-Zănoagă. Prețul teleschiului va fi la jumătate de preț față de cel practicat de pârtiile de pe Valea Prahovei. (sursa: bzb.ro)
Un alt proiect ambițios de investiţii este reavilitarea cantonului silvic din zona Zănoaga. „Este vorba despre un parteneriat cu Regia Publică Locală Bucegi – Piatra Craiului, cu care am început şi derulăm un alt proiect foarte important, respectiv amenajarea unei pepiniere silvice, în zona Balaban – Şimon, cu finanaţare prin Grupul de Acţiune Locală. Contribuţia localităţii este de 15% din totalul fondurilor necesare. Amenajarea acestei pepiniere este necesară atât pentru realizarea lucrărilor de împădurire pe raza comunei noaste, cât şi pentru vânzarea de puieţi pentru alte localităţi“, a explicat Gheorghe Hermeneanu, primarul Branului.
