La 15 noiembrie 1987, Brașovul devenea scena uneia dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România anilor ’80. Pornită din nemulțumirile muncitorilor de la Întreprinderea de Autocamioane „Steagul Roșu”, după diminuarea salariilor și pe fondul lipsurilor tot mai severe, manifestația s-a transformat în câteva ore într-un protest deschis împotriva lui Nicolae Ceaușescu și a regimului comunist.
Într-o postare publicată astăzi, Marian Godină reamintește cronologia acelor ore și spune că sunt „lucruri care nu trebuie să se uite”. El evocă momentul în care muncitorii schimbului al III-lea au refuzat să mai pornească utilajele, după ce au constatat că salariile le fuseseră diminuate, precum și amplificarea protestului în dimineața zilei de 15 noiembrie, odată cu sosirea colegilor din schimbul I.
Sursele istorice consultate confirmă că protestul a început ca o revoltă socială și economică. Muncitorii cereau salariile întregi, hrană, căldură și condiții de trai mai bune. Din incinta uzinei, câteva sute de oameni au pornit spre centrul Brașovului, pe traseul Poienelor – Calea București – actualul Bulevard 15 Noiembrie – centrul orașului.
Pe parcurs, coloanei i s-au alăturat alți brașoveni, iar manifestația a ajuns să numere mii de persoane. În apropierea Spitalului Județean a fost intonat „Deșteaptă-te, române!”, iar protestul a căpătat un caracter politic explicit. Au fost scandate lozinci precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos dictatura!” și „Jos comunismul!”, gesturi de un curaj excepțional în contextul represiv al anului 1987.
Ajunși la sediul Comitetului Județean al PCR, aflat în zona actualei Prefecturi, protestatarii au pătruns în clădire. Acolo au descoperit produse alimentare greu de găsit pentru populație în acea perioadă, într-o zi în care aveau loc alegeri locale organizate formal de regimul comunist. Au fost aruncate pe geam portrete ale lui Nicolae Ceaușescu și materiale de propagandă, iar în fața clădirii au fost incendiate simboluri ale regimului.
Represiunea a început imediat. Potrivit Memorialului Victimelor Comunismului, între 16 și 25 noiembrie 1987 au fost cercetate peste 190 de persoane, la Brașov și apoi la București. Participanții au relatat ulterior bătăi, intimidări și presiuni în timpul anchetelor.
La 30 noiembrie, 61 de persoane au fost trimise în judecată pentru infracțiuni de drept comun, între care „ultraj contra bunelor moravuri” și „tulburarea liniștii publice”, regimul evitând astfel un proces politic explicit. Sentința a fost pronunțată pe 3 decembrie 1987: cei 61 au primit pedepse între șase luni și trei ani de închisoare, executate în principal prin muncă corecțională sau cu suspendare, iar mulți au fost mutați forțat în alte orașe din țară.
Revolta a produs și acte de solidaritate în rândul studenților brașoveni. La scurt timp după evenimente, mai mulți studenți au protestat față de arestarea muncitorilor și au fost, la rândul lor, anchetați, exmatriculați și trimiși în localitățile de origine.
Marian Godina: „Lucruri care nu trebuie să se uite
Pe 14 noiembrie 1987, zi de salariu la mai toate fabricile brașovene, muncitorii Uzinei Steagu Roșu au primit fluturașii de salariu. Au observat astfel că salariile le fuseseră diminuate chiar și cu 50% în unele cazuri, apărând pe fluturași, în dreptul rubricii „rețineri” cuvântul „social”.
Fără să fie anunțați, salariile lor făceau parte din efortul colectiv de plată a datoriei externe.
Muncitorii Secției 440 „Matrițe” s-au revoltat și l-au tras la răspundere pe șeful de secție, însă acesta i-a tratat cu dispreț.
Muncitorii de la schimbul 3 au refuzat să mai pornească utilajele de lucru. Pe 15 Noiembrie, la ora 7, la sosirea colegilor de la schimbul 1, starea de nemulțumire s-a amplificat, iar în jurul orei 8, aproximativ 4000 de muncitori erau la poarta întreprinderii.
În jurul orei 11, s-a luat decizia să se iasă în marș spre Prefectură, unde era sediul Comitetului Județean al PCR.
Din cei 4000, doar vreo 400 au avut curajul să iasă pe stradă, în drum spre centru, restul rămânând în uzină.
Coloana cu cei 400 de muncitori pleacă spre Prefectură, pe str Calea București, strigând că vor căldură, mâncare pentru copii, banii pentru munca lor și alte revendicări fără caracter poltic însă.
În dreptul Spitalului Județean Brașov, o doamnă dă tonul și încep să cânte imnul Revoluției de la 1848 „Deșteaptă-te, române!”
Din acest punct, protestul capătă conotații politice și, pentru prima dată în regimul comunist, se strigă „Jos Ceaușescu!”, „Jos dictatura”, „Jos comunismul”, „Jos tiranul!’.
Ca să vă dați seama de însemnătatea acestor strigăte, imaginați-vă că o doamnă care a auzit toate astea de la balconul unui apartament de pe Calea București povestește că, atunci când a auzit „Jos Ceaușescu”, de teamă a închis geamurile.
Pe drum, coloana ia amploare căci i se adună alte mii de persoane, cetățeni și muncitori de la celelalte fabrici.
Ajunsă la Prefectură, mulțimea a luat cu asalt clădirea, a spart geamuri, uși și a pătruns în interior.
Înăuntru, deoarece era zi de alegeri, un simulacru de fapt care era o simplă formalitate de realegere a autorităților locale, muncitorii au dat de belșugul la care ei nici măcar nu puteau visa.
Portocale, cafea adevărată, nu nechezol, ciocolată fină, sticle de pepsi, cașcaval, banane, portocale, salam de Sibiu și multe alte lucruri care acum ni se par banale.
Asta i-a înfurat și mai tare, astfel că în fața cladirii s-a format un rug pe care protestarii au aruncat portretul cu Ceaușescu și sute de cărți comuniste.
Încă din 15 Noiembrie, Securitatea a început identificarea capilor revoltei, iar după numai un an, 61 de persoane au fost judecate și condamnate.
Cei anchetați au fost bătuti și torturați.
Pentru a nu-i martiriza, regimul i-a judecat pentru infractiuni de tulburare a ordinii publice și huliganism și au fost mutați forțat în alte localități.
Revolta muncitorilor brașoveni din 1987 reprezintă o lovitură puternică dată regimului Ceaușescu și este marcată în fiecare an de Crosul 15 Noiembrie care reface traseul muncitorilor de atunci.
Am stat de vorbă cu unul dintre „capii” revoltei, vă las în comentarii un video, e f interesant.
De asemenea, am avut ocazia să aud live aceste povestiri și de la dl Dănuț Iacob, un alt participant la revolte care, din păcate, a murit anul trecut”
