O șoferiță a fost grav rănită marți, 13 octombrie, într-un accident produs pe Șoseaua Cristianului, la ieșirea din Brașov, după ce autoturismul pe care îl conducea a lovit un cal aflat pe carosabil. Victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată de urgență la spital, potrivit Radio România Brașov FM.

(foto Cristianul Civic)
Accidentul s-a produs în cursul dimineții, pe una dintre arterele intens circulate de la ieșirea din municipiu. Din primele informații, animalul se afla pe carosabil în momentul impactului, iar șoferița nu ar fi reușit să îl evite, scrie Stirile Pro Tv.
În urma coliziunii, femeia a suferit leziuni grave și a avut nevoie de intervenția echipajelor medicale.
ISU Brașov ora 8.50: În această dimineață, în jurul orei 07:00, am fost anunțați de producerea unui accident rutier pe DN 73, între localitățile Cristian și Brașov, în care au fost implicate un autoturism și doi cai.
La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD, care au intervenit pentru acordarea asistenței medicale victimei și asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
În urma accidentului, o persoană de sex feminin a fost găsită în stare de inconștiență. Echipajele medicale i-au acordat asistența medicală necesară, victima fiind intubată și transportată în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
IPJ Brașov:
În accident a fost implicat un autoturism, al cărui conducător ar fi lovit un cal aflat pe partea carosabilă, anunță IPJ Brașov.
În urma evenimentului conducătorul a suferit leziuni pentru care, în acest moment benecifiază de îngrijiri medicale.
La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere și se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Traficul rutier va fi reluat integral după finalizarea activităților de cercetare și îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil.
Un cal lăsat liber pe șosea a provocat un accident grav la ieșirea din Brașov pe https://stirileprotv.ro