(Foto) Brașov. Accident grav pe DN 13: un copil și doi adulți răniți după impactul frontal cu un TIR

Un copil și doi adulți au fost grav răniți luni, 12 octombrie, într-un accident produs pe DN 13, în zona localității Rotbav, Brașov, unde un autocamion și un autoturism s-au ciocnit frontal. Traficul rutier a fost blocat în ambele sensuri, iar la fața locului au intervenit echipaje medicale, polițiști rutieri și specialiști criminaliști, potrivit Brasov.net.

(Foto) Brașov. Accident grav pe DN 13: un copil și doi adulți răniți după impactul frontal cu un TIR 1

În autoturism se aflau trei persoane, doi adulți și un minor. Toate au suferit leziuni grave și au primit îngrijiri medicale la locul accidentului. În primele momente după impact, cele trei victime au fost încarcerate, iar echipajele de salvare au intervenit pentru extragerea lor.

Primele date strânse de polițiști indică faptul că șoferul ansamblului rutier destinat transportului de marfă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Autocamionul ar fi pătruns pe sensul opus, unde a lovit frontal autoturismul.

(Foto) Brașov. Accident grav pe DN 13: un copil și doi adulți răniți după impactul frontal cu un TIR 2 (Foto) Brașov. Accident grav pe DN 13: un copil și doi adulți răniți după impactul frontal cu un TIR 3
(foto Rotbav)

”În urma impactului, trei persoane, doi adulți și un minor, ocupante în autoturism, au suferit leziuni grave pentru care beneficiază la acest moment de sprijin medical.

Pentru stabilirea împrejurărilor și a cauzei care a dus la producerea accidentului, la fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic.
Primele date indică pierderea controlului asupra direcției de deplasare de către ansamblul auto destinat transportului de marfă, care ar fi pătruns pe sensul opus, unde a lovit frontal autoturismul.

Având în vedere faptul că traficul auto a fost blocat și s-a format coloană de așteptare pe cele două sensuri, recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la fața locului, urmând ca circulația să fie reluată după finalizarea cercetărilor și îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil.

(Foto) Brașov. Accident grav pe DN 13: un copil și doi adulți răniți după impactul frontal cu un TIR 4

Date fiind condițiile meteorologice înregistrate în acest moment, transmitem conducătorilor auto să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de carosabil umed, să respecte distanța de siguranță față de vehiculul din față și să efectueze manevrele de schimbare a direcției de deplasare doar după o prealabilă asigurare”, menționează inspectorul principal Daniel Zontea, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

Previous Story

Brașov. „Căsuța cu Pisici”: 61 de feline salvate și un plan pentru o curte sigură de 1.100 mp

Next Story

Brașov. Tânăr de 18 ani, lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. Șoferul are 19 ani