Brașov. Tunel rutier prin Tâmpa, între Centrul Istoric și Răcădău? În curând, răspunsul

Primăria Brașov pregătește un studiu de prefezabilitate pentru un posibil tunel rutier prin Tâmpa, care ar urma să lege Centrul Istoric de cartierul Valea Cetății – Răcădău. Municipalitatea este dispusă să plătească peste 240.000 de lei pentru documentația care trebuie să stabilească dacă proiectul este fezabil, care ar fi traseul optim și dacă investiția se justifică din punct de vedere tehnic și economic.

Brașov. Tunel rutier prin Tâmpa, între Centrul Istoric și Răcădău? În curând, răspunsul 1
(foto cu caracter ilustrativ)

„Prin această procedură încercăm să realizăm un studiu de prefezabilitate, care să ne dea o serie de informații. Este fezabil un astfel de proiect? Dacă da, care ar fi zonele optime pentru a realiza această legătură, care ar fi costurile, dacă aceste costuri justifică o astfel de investiție, care ar fi rezultatele realizării unui astfel de tunel”, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, citat de bzb.ro.

Studiul ar urma să analizeze inclusiv constrângerile geologice și geotehnice, condițiile urbanistice, regimul juridic al terenurilor, utilitățile și impactul asupra mediului. Potrivit BizBrașov, valoarea estimată a contractului este de 244.000 de lei plus TVA, iar municipalitatea a primit o ofertă de 268.800 de lei plus TVA din partea firmei Beta-Cops din București.

📌 Context

Ideea unei legături rutiere directe între Răcădău și zona centrală a Brașovului nu este nouă. Potrivit BizBrașov, primarul George Scripcaru a declarat că în arhive există schițe și planșe din perioada în care a fost proiectat cartierul Răcădău, care indicau un posibil tunel cu intrare din zona fostului magazin Universal – actuala zonă Star – și ieșire spre strada Tâmpei.

În etapa actuală sunt analizate mai multe variante de traseu pentru conexiunea dintre Valea Cetății și Centrul Istoric, inclusiv soluții cu acces din zona Star sau Poarta Șchei. Radio România Brașov FM notează că scopul studiului este tocmai de a stabili dacă o asemenea investiție ar putea funcționa ca soluție de circulație și dacă beneficiile pentru trafic ar justifica costurile și intervenția într-o zonă sensibilă din punct de vedere natural și urbanistic.

Previous Story

Copil de 3 ani, în stare gravă după ce a fost lovit de mașina condusă de bunica sa, într-o curte

Next Story

(Video) Turist atacat de o ursoaică, pe Transfăgărășan. Inconștiența era să-l coste mâna. Momentul surprins