Polițiștii îl caută pe iubitul unei tinere găsite moarte într-o valiză, în râul Olt, în timp ce anchetatorii încearcă să stabilească împrejurările decesului. Trupul femeii a fost descoperit marți, 22 septembrie, în apropierea barajului de la Ionești. Potrivit Observator , victima prezenta urme de violență, iar tatăl ei a relatat pentru Antena 3 CNN că avusese o discuție tensionată cu partenerul tinerei înainte de dispariție.
„Știu că era cu iubitul ăsta, nenoricitul ăsta gelos. Am vorbit 40 de minute cu el și i-am spus să stea liniștit. Tot zicea că l-a înșelat, dar fata a spus că nu a avut treabă cu nimeni de când e cu el. Și fata mi-a zis: „Tată, lasă-l în pace acum că e beat și eu îl iubesc”, a declarat pentru Antena 3 CNN tatăl Valentinei.
Descoperirea a fost făcută în zona satului Zăvideni, comuna Ionești, din județul Vâlcea, după ce o valiză aflată în apele Oltului a atras atenția unor persoane din zonă. La fața locului au intervenit polițiști, procurori și criminaliști, care au început cercetările. Trupul femeii a fost preluat de medicii legiști pentru stabilirea cauzei morții.
Ce a povestit tatăl tinerei
Potrivit Antena 3 CNN, tatăl femeii a vorbit ultima dată cu fiica sa duminică noaptea, după ce ar fi primit un mesaj de la partenerul acesteia. Bărbatul susține că iubitul era gelos și o acuza pe tânără de infidelitate, acuzație pe care, spune el, fiica sa ar fi respins-o. Tatăl a relatat că a discutat aproximativ 40 de minute cu partenerul fetei pentru a încerca să calmeze situația.
În dimineața următoare, după ce fiica sa nu i-a mai răspuns la telefon, bărbatul l-a contactat din nou pe iubitul ei. Acesta i-ar fi spus că se afla la serviciu și că nu vorbise cu tânăra. Îngrijorat, tatăl a anunțat dispariția la 112.
Ce au aflat anchetatorii până acum
Observator a relatat că pe corpul femeii au fost observate mai multe urme de lovituri și echimoze. Antena 3 CNN a publicat ulterior informații potrivit cărora examinările medico-legale ar fi evidențiat leziuni grave la nivelul capului și coaste fracturate.
