Copil de 4 ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc. Vecină: „Mama lui plângea și-l striga”

Un copil de 4 ani a fost transportat de urgență la spital după ce a căzut, sâmbătă, 19 septembrie 2026, de la etajul al treilea al unui bloc. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs căderea.

Copil de 4 ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc. Vecină: „Mama lui plângea și-l striga” 1
(foto cu caracter ilustrativ)

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Alba și citate de Știrile ProTV, autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:45. Polițiștii ajunși la blocul din municipiul Sebeș, județul Alba au confirmat sesizarea, iar copilul a fost preluat de echipajele medicale și transportat inițial la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Copilul a fost transferat la Timișoara

Observator relatează că, după evaluarea medicală, copilul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Timișoara, având în vedere rănile suferite.

„Când am ieşit afară din casă, era salvarea aici şi plângea un copil. Mie mi s-a părut că l-a lovit maşina, că sunt mici şi circulă maşini multe. Am auzit că-i mama lui şi plângea şi-l striga”, povestesc vecinii.

Vecinii care o cunosc pe mama copilului sunt în stare de şoc.
„O mamă conştientă. Se ducea cu copiii, se plimba, îi ducea în parc”.
„Numai lucruri bune se poate spune despre ea. Duce copiii la grădiniţă, îi aduce. Mâncare bună. Lucruri negative despre ei nu se poate spune, să ştiţi”.

„Ea e o femeie pentru copii. Îşi vede de ei. E o fată foarte responsabilă, n-avem ce zice de ea”, spun vecinii.

. „La data de 19 septembrie 2026, în jurul orei 15:45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sebeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că un minor în vârstă de 4 ani ar fi căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă”, se arată în informarea oficială a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Previous Story

Un nou apel către mamele din Brașov cu surplus de lapte matern. Donațiile pot ajunge la bebelușii prematuri și grav bolnavi