Câteva sute de angajați ai Carfil Brașov au protestat din nou luni, 31 august, în fața fabricii, aceasta fiind a treia zi de manifestații începute săptămâna trecută. Oamenii cer plata tuturor drepturilor restante și comenzi ferme pentru societate, iar sindicaliștii spun că protestele vor continua până la rezolvarea revendicărilor, potrivit G4Media.
Conducerea Carfil recunoaște că societatea a traversat o perioadă financiară dificilă. Directorul Mircea Tanțău a declarat pentru G4Media că salariile au fost plătite vineri, bonurile de masă luni, iar lichidarea restantă ar urma să fie achitată în cursul acestei săptămâni. În același timp, el a precizat că lunile august și septembrie ar urma să includă zile de vineri fără plată, până la intrarea unor noi comenzi.
„S-au plătit cu întârziere salariile și bonurile de masă. Vineri am plătit salariile, azi bonurile. Săptămâna asta plătim lichidarea. Ea trebuia plătită azi. Am avut probleme cu comenzile și cu plata produselor. Sperăm ca luna asta să aducem noi comenzi! Până la intrarea noilor comenzi, am decis, și legea permite, ca lunile august și septembrie să fie cu vineri fără plată”, spune pentru G4Media, Mircea Tanțău, directorul CARFIL SA.
Lider de sindicat pe unitate, Ana Crinela Livadaru, conform Radio Romania Brașov: „Am rămas cu lichidarea în urmă, trebuia să o primim în data de 15. La fel și bonurile de masă. Și urmează avansul, în data de 30. Am rămas fără comenzi și fără nicio perspectivă. Suntem o industrie de apărare. Ni s-a spus că am rămas fără comenzi, că va urma o restructurare de personal. Din 579 de angajați să rămână undeva la 400. Nu am finalizat discuțiile cu ei. Vrem să oprim lucrul până în momentul în care se vor vedea rezultate pozitive”.
Sindicatul nu este de acord cu reducerea activității și a formulat o listă de 11 revendicări. Printre acestea se numără plata avansului pentru luna august, a primei de vacanță, a primei de Ziua Carfilului, a ajutoarelor sociale și indemnizațiilor de pensionare restante, a banilor de transport și virarea cotizațiilor reținute pentru sindicat. O altă solicitare importantă este menținerea programului de lucru în luna septembrie.
Problema centrală rămâne însă lipsa comenzilor. Directorul Carfil a explicat că piața pentru muniția clasică s-a redus și că societatea încearcă să intre pe segmentul dronelor și al muniției aferente. Conducerea Romarm a declarat, la rândul său, că Ministerul Apărării nu a lansat în acest an comenzi către Romarm și filialele sale, iar industria de apărare nu se poate susține exclusiv din exporturi.
„Problema este că banii vin foarte, foarte greu. Noi am facturat produse suficiente ca să acopere și salariile, și bonurile, și lichidarea de pe luna august, încă din data de 27, vama s-a făcut în 30 iulie. Banii vin foarte, foarte greu. Circuitul banilor pentru produse militare nu e chiar așa simplu. Se trec din băncile clientului, care clar că nu este în România, poate fi și în alt continent, intră în banca soră din România, banca soră din România transferă banii, deci e un circuit care durează de regulă 8-10 zile. Plus că provenința lor este verificată de acest oficiu de combatere a spălătării banilor. Carfilul, anul trecut a avut venituri și cifră de afaceri care au depășit cu 500% veniturile și cifra de afaceri normală. Necazul este că sursa principală de venituri a căzut, nu s-au mai onorat contractele semnate sau nu au mai fost puse în practică contractele semnate. Trebuie să mergem pe alte piețe, să ducem alt tip de produse și Carfilul știți că a dezvoltat mai multe sisteme de drone și de sisteme antidrone”.
G4Media notează că în 2024 peste 96% din producția Carfil destinată pieței interne a fost cumpărată de firma Phoenix MS Filiala Bistrița, care a exportat ulterior produsele în Ucraina. În 2026, însă, societatea a rămas fără comenzi suficiente, ceea ce a generat probleme de lichiditate și tensiuni sociale.
Carfil are în derulare și proiecte de modernizare și diversificare. Compania a încheiat acorduri de colaborare pentru producția de drone cu firme din statele baltice și Ucraina, iar Guvernul a alocat aproape 19 milioane de lei pentru o nouă linie de încărcare cu explozivi a unor elemente de muniție.
📌 Context
Protestele de la Carfil au început pe 27 august, când angajații au oprit lucrul și au reclamat întârzieri la plata salariilor, bonurilor de masă și lipsa perspectivelor privind comenzile. Carfil este filială a Companiei Naționale Romarm și produce armament, muniție și echipamente pentru industria de apărare.
