Două persoane și-au pierdut viața în urma unui accident rutier grav produs în Brașov. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au constatat că victimele suferiseră leziuni incompatibile cu viața, scrie mytex.ro.
În urma impactului, traficul din zonă a fost afectat temporar, iar polițiștii rutieri au început cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. La acest moment, cauza tragediei nu poate fi stabilită doar pe baza informațiilor preliminare.
„Accident rutier pe DN1E (drumul spre Poiana Brașov).
În urmă cu câteva minute, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs pe DN1E (drumul spre Poiana Brașov), în care au fost implicate o motocicletă și un autoturism.
Autoritățile urmează să analizeze urmele de la fața locului, declarațiile martorilor și celelalte probe disponibile. În funcție de rezultatul verificărilor, anchetatorii vor stabili mecanismul producerii accidentului și eventualele responsabilități.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea echipajelor operative, au fost identificare 2 victime inconștiente (cele două persoane aflate pe motocicletă).
Misiunea este în desfășurare”, anunțau salvatorii de la ISU Brașov în jurul orei 21.30, conform Biz Brașov
„Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, ambele victime, respectiv un bărbat în vârstă de 34 de ani și o tânără în vârstă de 19 ani, au fost declarate decedate”, au anunțat salvatorii de la ISU după 30 de minute.
