(Video) Viitură puternică pe DN1 spre Brașov: apă și noroi pe carosabil, oameni blocați în mașini. O femeie a fost salvată din apă

O viitură produsă duminică, 19 iulie, după o ploaie torențială a inundat DN1 și mai multe străzi din Bușteni, afectând circulația pe ruta dintre București și Brașov. Potrivit Antena 3 CNN, mașinile înaintează cu dificultate prin apa acumulată în zona centrală a stațiunii, iar accesul în unele sectoare este îngreunat.

(Video) Viitură puternică pe DN1 spre Brașov: apă și noroi pe carosabil, oameni blocați în mașini. O femeie a fost salvată din apă 1

Apa încărcată cu noroi a coborât de pe versanți și a ajuns pe străzile din partea superioară a orașului, apoi spre drumul național. Strada Telecabinei se numără printre zonele puternic afectate, iar imaginile publicate de sursa citată arată șuvoaie care transportă aluviuni și obiecte luate de apă.

„A fost sus rupere de nori. Pe toate văile s-a acumulat apa şi a venit pe firul văii Jepilor A crescut nivelul apei în pârâul Jepi, s-a blocat un pod chiar unde este telecabina Buşeni, s-a blocat cu buşteni, că prima dată vin buşteni şi bolovani ş nisip şi tot ce înseamnă pîrul Jepi se scurge pe DN1”, a declarat pentru News.ro fostul primar al staţiunii Buşteni, Mircea Corbu, conform Stirile Pro Tv.


La fața locului intervin echipaje ale Detașamentului Sinaia, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. O femeie de 33 de ani, surprinsă de apă la intrarea în Bușteni dinspre Sinaia, a fost ajutată inițial de un cetățean, apoi preluată de echipajul medical și asistată în ambulanță.

Pompierii acționează și pentru evacuarea unor persoane rămase în autoturisme, după ce acumulările importante de apă au blocat accesul în mai multe zone. Autoritățile le recomandă șoferilor și pietonilor să evite sectoarele inundate și să nu încerce să traverseze apa, în condițiile în care situația este încă în dinamică.

Județul Prahova se află sub avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică până la ora 20:00. Meteorologii au anunțat averse torențiale, vijelii cu rafale de 70-90 km/h și cantități de apă de 25-40 de litri pe metru pătrat, care pot depăși local 50-60 de litri pe metru pătrat.

Previous Story

(Foto/Video) Case de până la 150.000 de euro, construite pe roți la Brașov. Pot funcționa două săptămâni fără apă sau curent

Next Story

O noapte cu vampiri într-o pădure de lângă Brașov: 30 de misiuni și resurse limitate până la răsărit. Reziști o noapte în pădurea lui Dracula?