Trei persoane vulnerabile din azilul Dumbrava, județul Bihor, au fost relocate în județul Brașov, după descinderile DIICOT la centrele sociale coordonate de Viorel Pașca, fondatorul asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă. Beneficiarii se află sub protecția unor instituții coordonate de DGASPC Brașov, potrivit informațiilor transmise de Prefectura Brașov către Radio România Brașov FM. Autoritățile locale au fost întrebate în ce stare de sănătate și emoțională au fost aduse persoanele, dacă au venituri permanente și în ce condiții sunt cazate, însă aceste detalii nu au fost comunicate încă.
Cazul face parte din ancheta amplă privind azilele neautorizate din Bihor. În total, 409 persoane vulnerabile au fost identificate și relocate după intervenția autorităților. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Muncii, 394 dintre acestea au fost transferate în centre rezidențiale din 20 de județe, iar alte 15 au rămas internate în unități medicale pentru îngrijiri de specialitate. Brașovul figurează pe lista județelor care au preluat beneficiari, cu 3 persoane relocate.
Repartizarea arată dimensiunea operațiunii: Alba a preluat 60 de persoane, Satu Mare 56, Sibiu 42, Arad 38, Cluj 36, Botoșani 31, Vâlcea 29, iar alte județe au primit grupuri mai mici. Din totalul celor 409 persoane, 149 sunt încadrate în grad de handicap, 212 sunt persoane vârstnice, iar 11 nu dețin acte de identitate sau cod numeric personal.
Ancheta DIICOT vizează acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane. Procurorii susțin că, începând cu anul 2020, Viorel Pașca, împreună cu membri ai familiei sale și alte persoane, ar fi exploatat persoane aflate în stare de vulnerabilitate, sub aparența unor servicii sociale, medicale și de îngrijire. Prejudiciul estimat de anchetatori este de aproximativ 13 milioane de lei.
Potrivit anchetatorilor, persoanele găzduite ar fi fost aduse inclusiv din spitale, unități medicale și direcții de asistență socială din țară. Procurorii susțin că gruparea ar fi urmărit obținerea de bani din donații, sponsorizări, contribuții, pensii, indemnizații de handicap și alte beneficii sociale cuvenite victimelor. În urma perchezițiilor, DIICOT a anunțat că au fost găsite 217 carduri bancare și 19 carduri sociale aparținând persoanelor vătămate, precum și sume de bani în lei și valută.
Ministrul Muncii Dragoș Pîslaru: „Într-un stat de drept, justiția nu se face nici la televizor, nici pe rețelele de socializare.
Până la o decizie judecătorească care să stabilească contrariul, domnul Viorel Pașca este un om de bună credință, care a adăpostit, de-a lungul a aproape două decenii, mii de oameni aflați în nevoie.
Totodată, este de necontestat faptul că domnul Pașca a desfășurat această activitate de binefacere în afara cadrului legal în materia asistenței sociale, fără implicarea unor specialiști în domeniu.
La fel de adevărat, în ciuda activității desfășurate în afara cadrului legal, mulți oameni au fost transportați către azilele domnului Pașca chiar de către instituții ale statului român.
Mai mult, instituții ale statului au desfășurat de-a lungul anilor verificări în imobilele respective, fără progres pentru intrarea în legalitate și fără sistarea activității.
Mai departe, din respect pentru cursul actului de justiție, la acest moment nu voi face alte comentarii publice referitoare la activitatea domnului Pașca ori a instituțiilor implicate.
🟥 Cât privește acțiunea DIICOT din data de 30 iunie:
În dimineața zilei respective, la ora 09:30, am primit un telefon prin care am fost informat despre faptul că peste 400 de persoane vulnerabile care au fost evacuate dintr-o serie de imobile private din Bihor trebuie relocate de urgență.
Reiau pentru a fi cât se poate de explicit: când acțiunea era deja în plină desfășurare, mi s-a cerut să intervin pentru a identifica soluțiile necesare de relocare.
Telefonul a venit din partea doamnei Alexandra Zară, președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), care se afla la fața locului, la Dumbrava. Dumneai a fost înștiințată în prealabil de către DIICOT că această acțiune urma să aibă loc și a fost implicată în derularea acțiunii, inclusiv prin deplasarea pe teren, la Bihor.
Pus în fața faptului împlinit, urmare a acelui telefon, am intrat de urgență în contact cu procurorul-șef, cu președintele DGASPC Bihor, cu președintele Consiliului Județean Bihor, cu prefectul județului Bihor, cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne Raed Arafat și cu o serie de alți reprezentanți ai autorităților județene pentru a înțelege situația și pentru a găsi soluții rapide pentru acomodare în alte centre, în funcție de condiția în care se afla fiecare persoană.
După aceste discuții, prima întrebare pe care mi-am adresat-o în acea dimineață a fost: dată fiind amploarea acestei acțiuni, de ce conducerea Ministerului Muncii nu a fost informată în prealabil, astfel încât să putem asigura din timp resursele necesare pentru relocarea eficientă a celor peste 400 de oameni vulnerabili?
Este o întrebare la care nici astăzi, la o săptămână distanță, nu am un răspuns.
Am demarat coordonarea la nivel de minister prin crearea unei celule de criză și mobilizarea de urgență a instituțiilor de asistență socială din 20 de județe pentru a asigura locurile necesare pentru preluarea în condiții de siguranță și îngrijirea celor vulnerabili. Procesul de relocare a durat aproape 24 de ore de activitate continuă.
În aceste condiții, am convingerea că este absolut necesară dezvoltarea unui protocol național pentru protecția persoanelor vulnerabile beneficiare ale serviciilor sociale în timpul intervențiilor operative. Evaluarea socială, alături de evaluarea medicală și psihologică nu poate să lipsească pentru a proteja persoanele vulnerabile pe parcursul întregului proces.
🟥 Actualizare privind relocarea oamenilor și măsurile deja dispuse
În acest moment, ne concentrăm pe protecția celor 409 persoane evacuate din Bihor și pe monitorizarea situației acestora.
Încă de la începutul relocării, am cerut și obținut declararea situației de urgență prin decizia CNSU. Am coinițiat, alături de Ministerul Dezvoltării, o Hotărâre de Guvern pentru acordarea de resurse financiare adiționale la nivel de județe care să acopere standardul de cost pentru îngrijirea persoanelor relocate până la sfârșitul anului 2026.
Prin ordin de ministru, am stabilit o echipă operativă de intervenție la nivelul MMFTSS, precum și desemnarea de coordonatori județeni în cadrul DGASPC-urilor implicate.
Am cerut colectarea și centralizarea datelor cu privire la persoanele relocate, oferirea de sprijin către centrele furnizoare de servicii, precum și monitorizarea îndeplinirii standardelor de calitate pentru serviciile sociale oferite.
De asemenea, am cerut ANPIS și structurilor sale județene să sprijine în teren eforturile de asigurare a siguranței și protecției beneficiarilor relocați și să operaționalizeze un call center dedicat pentru comunicarea cu aparținătorii.
Până în acest moment, call center-ul organizat de ANPIS (021-9309) a înregistrat 40 apeluri din partea familiilor persoanelor relocate. Deși au solicitat informații despre situația acestora, în niciunul dintre cazuri nu a fost exprimată disponibilitatea de a prelua persoanele în cadrul familiei.
Situația este una dinamică. În paralel cu transferul persoanelor în servicii sociale licențiate, echipele județene și locale au demarat și desfășoară evaluările sociale individuale care, din motive obiective, nu au putut fi realizate la fața locului.
În funcție de situația fiecărei persoane, încercăm să identificăm cea mai bună soluție, adaptată cerințelor și nevoilor individuale.
Toate DGASPC-urile implicate au emis deciziile necesare pentru includerea de urgență a persoanelor în servicii sociale licențiate. În tot acest proces, voința fiecărei persoane a fost foarte importantă, iar consimțământul a fost solicitat și consemnat. Sunt însă și beneficiari care își doresc să fie relocați în alt județ, de exemplu pentru a fi mai aproape de rude. Vom continua să analizăm fiecare astfel de solicitare și să identificăm soluțiile cele mai potrivite pentru fiecare caz.
Câteva detalii importante cu privire la situația persoanelor relocate:
🔹 394 persoane se află în prezent în centre de asistență socială din 20 de județe;
🔹 15 persoane se află în continuare în unități medicale, transferați din unitățile de primiri urgențe. Acestea vor rămâne sub supraveghere medicală atât timp cât este necesar, iar după externare vor fi relocate în servicii sociale adecvate, în funcție de evaluarea medicală și socială;
🔹 149 persoane sunt încadrate în grad de handicap;
🔹 212 persoane vârstnice cu vârste care ajung la 93 de ani;
🔹 11 persoane nu dețin documente de identitate (fără CNP), iar autoritățile competente lucrează pentru clarificarea și refacerea documentelor;
Distribuția pe județ a persoanelor relocate:
🔵 Alba: 60 persoane
🔵 Satu Mare: 56 persoane
🔵 Sibiu: 42 persoane
🔵 Arad: 38 persoane
🔵 Cluj: 36 persoane
🔵 Botoșani: 31 persoane
🔵 Vâlcea: 29 persoane
🔵 Mehedinți: 17 persoane
🔵 Bistrița-Năsăud: 15 persoane
🔵 Mureș: 14 persoane
🔵 Bihor: 10 persoane
🔵 Neamț: 10 persoane
🔵 Hunedoara: 9 persoane
🔵 Vrancea: 7 persoane
🔵 Giurgiu: 5 persoane
🔵 Olt: 5 persoane
🔵 Timiș: 4 persoane
🔵 Brașov: 3 persoaneâ
🔵 Gorj: două persoane
🔵 Caraș-Severin: o persoană
🔵 15 persoane au fost transferate în unități medicale.
Total: 409 persoane.
Monitorizarea fiecărei persoane relocate se realizează în regim permanent, prin AJPIS-uri și cu sprijinul organizațiilor neguvernamentale acreditate pentru monitorizare independentă.
Zilele următoare vom oferi detalii adiționale cu privire la situația persoanelor relocate, precum și asupra serviciilor sociale de care acestea beneficiază.
În mod absolut regretabil, în decursul acestei seri am fost informat că o persoană relocată în județul Mureș a decedat. Este vorba de domnul Gheorghe Gogea (55 ani), care avea domiciliul în Oradea. Persoana era stabilă după relocare, avea discernământ și nu a fost identificată ca având dizabilități sau probleme medicale urgente. În urma evaluării preliminare a declarat că nu are rude sau persoane apropiate. Am discutat personal cu directoarea DGASPC Mureș și mâine dimineață vom avea concluziile Institutului de Medicină Legală privind cauza decesului.
Nu există pentru mine amărăciune mai mare pentru decât să scriu aceste rânduri și să comunic această veste tristă pentru fiecare dintre noi.
🟥 Concluzii preliminare referitoare la cazul de la Bihor:
Sper ca justiția să clarifice acest cazul cât mai rapid, înțelegând importanța sa la nivel societal.
Dincolo de aspectele de natură judiciară, acest caz demonstrează încă o dată faptul că astăzi, în anul 2026, statul român este în multe cazuri incapabil să îi ajute tocmai pe cei vulnerabili, pe cei cu dizabilități, pe cei abandonați de familie și pe cei rămași fără adăpost.
Nu putem schimba trecutul, oricât de mult ne-am dori, însă este de datoria noastră să ne asigurăm că aceste situații nu se vor mai repeta pe viitor.
De aceea, în zilele următoare voi dispune o serie de măsuri atât pentru remedierea carențelor imediate și evidente, cât și pentru identificarea unor soluții sistemice pentru îngrijirea celor care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru.
În ciuda caracterului interimar al mandatului meu, așa cum am demonstrat și până acum, voi continua să tratez responsabilitatea care mi-a fost încredințată cu profesionalism, cu onestitate și cu respect față de români”
