Bărbatul de 53 de ani atacat marți de un urs între localitățile Mărgineni și Bucium, județul Brașov, ar fi fost salvat de câinii care însoțeau turma de oi. Victima se afla pe câmp împreună cu un alt cioban, în momentul în care animalul ar fi ieșit brusc dintr-un tufiș și s-ar fi năpustit asupra sa.
Ursul l-a mușcat pe bărbat în zona capului și i-a provocat răni și la nivelul abdomenului. Câinii de la stână au intervenit și au reușit să alunge animalul, oprind atacul, scrie fagarasultau.ro.
La fața locului au fost mobilizate echipaje SMURD, jandarmi, polițiști, vânători și elicopterul SMURD 337. Bărbatul era conștient la sosirea salvatorilor și a primit îngrijiri medicale, după care a fost transportat pe calea aerului la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. ISU Brașov a precizat că victima prezenta plăgi multiple la nivelul scalpului și abdomenului, scrie mytex.ro.
Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea persoanelor aflate în zonă și au început căutarea ursului. Potrivit primarului comunei Hârseni, Daniel Dâmboiu, animalul nu a mai fost găsit în timpul intervenției desfășurate după atac
