Renunță Adrian Veștea la mandatul de premier? Surse: Adrian Veștea și Sorin Grindeanu au plecat la Cotroceni pentru discuții cu Nicușor Dan

Adrian Veștea ar putea renunța la mandatul de premier desemnat după discuțiile de marți de la Palatul Cotroceni, în condițiile în care șansele sale de a forma o majoritate parlamentară s-au redus considerabil. Liderul brașovean a mers la întâlnirea cu președintele Nicușor Dan împreună cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, iar surse politice susțin că pe masa discuțiilor se află inclusiv varianta depunerii mandatului. Deocamdată, Adrian Veștea nu a făcut un anunț oficial în acest sens.

Renunță Adrian Veștea la mandatul de premier? Surse: Adrian Veștea și Sorin Grindeanu au plecat la Cotroceni pentru discuții cu Nicușor Dan 1

Schimbarea de situație vine la numai câteva ore după ce Veștea afirma categoric că nu va renunța, „indiferent de presiunile” exercitate asupra sa. După discuțiile cu UDMR, care a refuzat intrarea la guvernare, și cu alte grupuri parlamentare, premierul desemnat ar fi constatat însă că obținerea celor minimum 233 de voturi necesare învestirii este mult mai dificilă decât estimase inițial, scrie stiripesurse.ro

În paralel, PNL a făcut primul pas politic spre excluderea lui Adrian Veștea. Partidul a transmis oficial că desemnarea acestuia s-a făcut fără aprobarea forurilor statutare și că, prin continuarea negocierilor pentru un guvern susținut de PSD, liderul brașovean încalcă hotărârile obligatorii ale Biroului Politic Național. Conducerea liberală afirmă că Adrian Veștea „se situează în afara Partidului Național Liberal”, formulare care pregătește declanșarea procedurilor statutare, dar nu înseamnă încă o excludere formală.

Partidul Naţional Liberal: „În ședința Biroului Politic Național din 15 iunie, Partidul Național Liberal a adoptat, în conformitate cu art. 111 din Statutul PNL, o serie de decizii obligatorii privind poziția partidului în actualul context politic.
Desemnarea lui Adrian Veștea pentru formarea unui guvern s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului.

PNL consideră că formula de guvernare propusă de Adrian Veștea conduce, în fapt, la formarea unui guvern condus și susținut de PSD, contrar deciziilor adoptate de Biroul Politic Național.

Potrivit art. 45 alin. (3) și art. 26 alin. (2) lit. b) din Statutul PNL, deciziile organismelor de conducere ale partidului sunt obligatorii pentru toți membrii. Prin continuarea acestui demers împotriva hotărârilor adoptate de Biroul Politic Național, Adrian Veștea se situează în afara Partidul Național Liberal.

Reamintim că Biroul Politic Național a votat cu o majoritate clară împotriva participării PNL la un guvern cu PSD (39 voturi pentru, 10 împotrivă, 4 abțineri), împotriva susținerii unui guvern condus de Adrian Veștea (41 voturi pentru, 13 împotrivă, 2 abțineri) și pentru solicitarea adresată acestuia de a-și depune mandatul de premier desemnat (39 voturi pentru, 13 împotrivă, 3 abțineri)”

PNL a votat cu 41 de voturi pentru, 13 împotrivă și două abțineri să nu susțină Guvernul Veștea. Totodată, 39 de membri ai conducerii au decis că partidul nu va reveni la guvernare alături de PSD, iar premierului desemnat i s-a cerut să își depună mandatul până marți, la ora 10.00. Parlamentarii liberali care ar vota viitorul cabinet riscă excluderea din partid.

Previous Story

Probleme mari pentru Adrian Veștea. UDMR refuză să intre în Guvernul său