Polițiștii brașoveni au desfășurat, în nopțile acestui sfârșit de săptămână, mai multe razii în zona Sălii Sporturilor, de pe Bulevardul Gării. Acțiunile au vizat prevenirea infracțiunilor, menținerea ordinii publice și depistarea șoferilor care adoptă un comportament agresiv în trafic.
La controale au participat polițiști din cadrul Secțiilor 1–5 ale Poliției Municipiului Brașov, dar și echipaje ale Biroului Rutier. În cadrul filtrelor organizate au fost legitimate peste 130 de persoane și verificate aproximativ 80 de autoturisme, anunță Biz Brașov.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei. Dintre acestea, 14 amenzi au fost date pentru încălcarea legislației rutiere, iar alte trei pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
În cazul unor abateri grave, oamenii legii au reținut două permise de conducere. De asemenea, au fost retrase două certificate de înmatriculare pentru autoturisme care prezentau defecțiuni tehnice ce puteau pune în pericol siguranța circulației.
Polițiștii au urmărit și identificarea persoanelor care tulbură liniștea publică sau sunt implicate în fapte îndreptate împotriva persoanei și patrimoniului. Zona Sălii Sporturilor este frecventată noaptea de numeroși șoferi și grupuri de tineri, iar locuitorii au reclamat în trecut zgomotul, accelerările puternice și alte comportamente care afectează ordinea publică, scrie mytex.ro.
Reprezentanții Poliției Brașov anunță că astfel de acțiuni vor continua pe parcursul întregului an, atât în această zonă, cât și în alte puncte ale orașului, pentru creșterea siguranței cetățenilor și reducerea comportamentelor periculoase în trafic.
