Tatăl copilului de doi ani și opt luni care a murit în accidentul produs pe DN1, între Șercaia și Mândra, Brașov, va răspunde penal pentru moartea fiului său, potrivit BizBrașov. Sursa citată arată că acest lucru se va întâmpla indiferent de concluzia finală a anchetei privind producerea accidentului, în condițiile în care copilul nu era asigurat într-un scaun special.
Accidentul a avut loc la începutul minivacanței de Rusalii, pe DN1, în județul Brașov. În mașina condusă de tată se aflau șase persoane: doi adulți și patru copii, cu vârste între 2 și 6 ani. Băiatul de doi ani și opt luni a murit, iar ceilalți trei copii au ajuns la spital cu răni grave.
„Alţi 3 copii cu diferite traumatisme au fost transportaţi către spitalul de pediatrie. Doi adulţi, un bărbat şi o femeie, au fost transportaţi la spitalul judeţean Braşov politraumatizaţi, iar alţi trei implicaţi au refuzat transportul spre spital.”, explică Kinga Bordea, purtător de cuvânt ISU Braşov.
Potrivit sursei citate, familia se afla într-o mașină supraîncărcată, iar copiii nu erau asigurați corespunzător. Tatăl ar fi intrat în depășire, moment în care o manevră similară făcută de un alt șofer a dus la impact. În urma accidentului, mașina în care se afla familia s-a răsturnat în afara șoselei.
Copilul care a murit nu se afla într-un scaun special și a fost aruncat din autoturism. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. O femeie aflată în aceeași mașină a fost transportată de urgență la spital după ce medicii au reușit să o resusciteze.
Specialiștii în conducere defensivă spun că tragedia nu a fost rezultatul unei singure greșeli, ci al unui lanț de erori. Sorin Bădica, specialist în conducere defensivă, a vorbit despre depășire fără asigurare suficientă, mai multe persoane în mașină decât numărul de locuri, copii neasigurați în scaune speciale, grabă, neatenție și distragere.
„Cum ar fi depăşirea fără să se asigure că cel din faţă a iniţiat o manevră asemănătoare cu acesta. Vobim despre mai multe persoane în maşină, faţă de numărul de locuri pe care îl are, vorbim de copii neasiguraţi în scaunele speciale, de grabă, de neatenţie, vorbim de distragere”, a precizat pentru Observator Sorin Bădica, specialist în conducere defensivă.
Legea prevede că șoferii nu au voie să transporte în mașină mai multe persoane decât numărul de locuri, iar copiii trebuie să fie asigurați corespunzător. Cei cu înălțimea sub 1,35 metri trebuie transportați în scaune speciale, iar copiii mai înalți trebuie să poarte centura de siguranță și, dacă este necesar, să folosească un înălțător.
