Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă după-amiază, pe DN 1, între localitățile Șercaia și Mândra, Brașov. Nouă persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre trei autoturisme, iar două dintre victime au fost găsite în stop cardio-respirator la sosirea echipajelor de intervenție. Printre persoanele implicate se numără cinci adulți și patru minori.
Potrivit ISU Brașov, accidentul s-a produs în jurul orei 15:30. Situația cea mai gravă a fost în cazul unui minor, găsit inconștient și în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Tot în stop cardio-respirator a fost găsită și o femeie de aproximativ 40 de ani, pentru care salvatorii au început, de asemenea, manevrele de resuscitare, scrie bzf.ro.
Ceilalți trei copii implicați în accident au suferit traumatisme ușoare și au primit îngrijiri medicale la fața locului. Cei patru adulți rămași erau conștienți și cooperanți, fiind evaluați de echipajele medicale. Intervenția a fost una amplă, având în vedere numărul mare de victime și gravitatea stării a două dintre ele.
„La sosirea echipajelor de intervenție, un minor era în stare de inconștiență, aflat în stop cardio-respirator, fiind imediat începute manevrele de resuscitare. De asemenea, o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani se află în stop cardio-respirator, echipajele medicale efectuând manevre de resuscitare”, au transmis salvatorii brașoveni, conform Biz Brașov.
La locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Brașov. Misiunea salvatorilor era în desfășurare la momentul transmiterii primelor informații.
Revenim cu detalii
