Last Updated on mai 11, 2026Un avion istoric, considerat ultimul DC-6 activ din Europa, a trecut prin Brașov, oferind pasionaților de aviație un moment rar pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Aeronava a ajuns joi, 7 mai, în jurul prânzului, iar prezența ei a fost remarcată imediat datorită sunetului celor patru motoare radiale Pratt & Whitney R-2800, un sunet aproape dispărut din aviația comercială modernă, scriu cei de la Kronstadt Trainspotting, pagină specializată în informaţii din domeniul feroviar.

(Foto: Tudor Alexandru)
Aeronava, înmatriculată OE-LDM, aparține echipei The Flying Bulls și a operat un zbor charter pe ruta Salzburg – Praga – Brașov – Salzburg. Potrivit Bună Ziua Brașov, avionul are 68 de ani, fiind ieșit din producție în ianuarie 1958.
Avionul are și o istorie specială. De-a lungul timpului, a fost folosit pentru transportul diplomaților și al unor personalități, începându-și activitatea în serviciul guvernului iugoslav. Ulterior, aeronava a fost achiziționată pentru oficialii statului Zimbabwe, iar la începutul anilor ’90 a fost retrasă pe aeroportul din Lusaka, scrie bzb.ro
După această perioadă, avionul a fost preluat de The Flying Bulls, echipă care l-a restaurat și l-a readus în circuitul zborurilor speciale. În prezent, aeronava este folosită la show-uri aviatice și la zboruri charter cu caracter istoric, fiind una dintre puținele ocazii în care publicul mai poate vedea și auzi în funcțiune un astfel de aparat.
Modelul DC-6B a fost proiectat în anii ’40, inițial cu rol de transport militar. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, avionul a fost adaptat pentru transportul de pasageri și a ajuns să concureze cu Lockheed Constellation, una dintre aeronavele emblematice ale perioadei. Aparatul este propulsat de motoare radiale cu 18 pistoane, iar designul său este derivat din legendarul DC-3, avion considerat unul dintre cele mai importante modele din istoria aviației.
Pentru Aeroportul Brașov-Ghimbav, escala acestui avion a fost mai mult decât o simplă oprire tehnică. A fost o apariție spectaculoasă, cu valoare de imagine, care a atras atenția pasionaților de aviație și a arătat că aeroportul brașovean începe să intre și pe harta unor zboruri speciale, nu doar a curselor regulate.