Cei doi frați din Râșnov, în vârstă de 9 și 11 ani, dispăruți după ce au plecat de la școală, au fost găsiți după aproape 24 de ore de căutări într-o casă în construcție, aflată la aproximativ 500 de metri de blocul în care locuiesc. Copiii erau ascunși în lada unui pat și, potrivit primelor informații, s-ar fi temut că sunt urmăriți.
Potrivit Observator News, dispariția celor doi copii a mobilizat peste 100 de polițiști, jandarmi, salvamontiști și voluntari. Autoritățile au emis și un mesaj RO-ALERT în Râșnov și Brașov, după ce băieții nu au mai ajuns acasă de la școală. Mama lor a anunțat poliția și a început, la rândul ei, căutările.
Cei doi frați ar fi plecat de la școală în jurul orei 12.00, cu puțin timp înainte ca bunica lor să ajungă după ei. Mama copiilor a povestit că băieții au mers inițial cu niște colegi de clasă, după care nu s-au mai întors acasă. Camerele de supraveghere i-au surprins ulterior circulând prin localitate, iar căutările au continuat fără întrerupere, inclusiv pe timpul nopții.
Copiii au fost găsiți de un localnic într-o casă nelocuită. Acesta a povestit că o femeie din zonă i-a spus că i-ar fi văzut încercând să sară gardul, iar după ce a intrat în imobil i-a găsit ascunși. Bărbatul a spus că băieții erau speriați, iar reprezentanții IPJ Brașov au transmis că starea lor de sănătate părea bună, urmând să fie supuși unor evaluări de specialitate.
„Ne-a zis o femeie de aici că a văzut aseară că au vrut să sară gardul, am intrat în casă și i-am găsit acolo. Din punctul meu de vedere nu e ok. Eu din ce am discutat cu copilul a zis că au fugit din cauză că s-au ascuns. Erau speriați.”, spune bărbatul care i-a găsit.
Cazul are și un context mai sensibil. Potrivit sursei, anul trecut, fratele mai mare ar fi fost premiat după ce a ajutat la prinderea unui bărbat cunoscut pentru acte de cruzime față de animale. Deși acesta se află în prezent în arest, copiii s-ar fi temut că persoane din anturajul lui i-ar putea căuta pentru răzbunare.
Mama copiilor a vorbit însă și despre posibile situații de bullying la școală, susținând că băieții ar fi fost deranjați de alți copii, care le-ar fi cerut bani și s-ar fi luat de ei. Autoritățile încearcă acum să stabilească motivul real al dispariției și dacă minorii au fost într-adevăr amenințați sau urmăriți.
„Au plecat la școală, după ore au plecat cu 5 minute înainte să ajungă bunica lor. I-au condus pe niște colegi de clasă cu care se înțeleg foarte bine. Ei veneau acasă, dar de data asta au plecat, am luat legătura cu mama copilului care a fost condus și a zis că s-au dus să se mai plimbe și plimbați au fost.”, mărturiseşte mama copiilor.
„Chestia e că la liceu acolo sunt niște copii care se iau tot timpul de ei, ba le cer bani, caută tot timpul motive să se ia de ei. Eu îi tot învăț evitați, ocoliți. Mamă mă opresc pe stradă, sar la mine, nu-i băgați în seamă mamă. Cu siguranță s-au speriat, că vorbesc urât cu toată lumea.”, adaugă mama.
La activitățile de căutare și identificare au fost angrenate peste 260 de forțe ale structurilor de ordine publică, cu peste 80 de autospeciale, respectiv polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi – Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, precum și echipe Salvamont, alături de echipe voluntari, care au oferit sprijin în teren, anunță Radio Romania Brasov.
