Last Updated on aprilie 21, 2026Autoritățile din Brașov încep oficial demersurile pentru unul dintre cele mai sensibile puncte de trafic din zona metropolitană, drumul dintre Brașov și Tărlungeni. După discuțiile purtate la Prefectură la începutul lunii, Consiliul Județean Brașov intră acum în faza concretă de pregătire a modernizării DJ 103A, artera care leagă municipiul Brașov de comuna Tărlungeni, prin Săcele. Primul pas este realizarea studiului de fezabilitate, iar costurile vor fi împărțite în mod egal între patru autorități locale.
Mai exact, în ședința de plen din 23 aprilie, aleșii județeni urmează să aprobe o hotărâre prin care Consiliul Județean Brașov, Primăria Brașov, Primăria Săcele și Primăria Tărlungeni vor suporta fiecare câte 25% din costul studiului de fezabilitate. Hotărâri similare vor trebui aprobate și de consiliile locale din cele trei localități implicate, scrie bzb.ro.
După aprobarea acestor pași administrativi va fi constituit un grup de lucru care va stabili indicatorii tehnici ai proiectului. Abia după ce administrațiile implicate vor cădea de acord asupra soluției tehnice, Asociația de Transport Brașov va putea lansa procedura pentru atribuirea contractului de elaborare a studiului de fezabilitate.
Problema traficului pe DJ 103A a fost discutată într-o ședință organizată de Prefectura Brașov pe 8 aprilie, convocată în contextul în care zona Brașov – Săcele – Tărlungeni se dezvoltă accelerat atât rezidențial, cât și industrial, în timp ce infrastructura rutieră actuală este considerată subdimensionată. La întâlnire au participat prefectul, președintele Consiliului Județean Adrian Veștea, primarul Brașovului George Scripcaru, primarul din Săcele Virgil Popa, primarul comunei Tărlungeni Severius Beșchea, precum și reprezentanți ai Asociației de Transport Brașov și ai Direcției de Drumuri Județene.
Pentru șoferii care fac zilnic naveta între Brașov și Tărlungeni, vestea importantă este că proiectul a ieșit din faza de simplă discuție și a intrat în etapa documentațiilor. Deocamdată nu există un calendar pentru lucrările propriu-zise, dar autoritățile au început oficial pregătirea tehnică a unui proiect care ar putea reduce una dintre cele mai mari presiuni de trafic din estul zonei metropolitane Brașov.
