Last Updated on aprilie 17, 2026Lacul Noua devine, în acest weekend, unul dintre punctele de atracție ale Brașovului, odată cu organizarea Noua Autentic Fest, un eveniment programat în perioada 17–19 aprilie 2026. Festivalul este prezentat ca o combinație de mâncare, muzică și activități de relaxare, organizată într-una dintre cele mai cunoscute zone de agrement ale orașului.
Potrivit bzb.ro, Noua Autentic Fest se desfășoară la Lacul Noua începând de vineri, 17 aprilie, de la ora 10.00, și continuă până duminică, 19 aprilie, la ora 22.00. Organizatorii anunță trei zile de festival în aer liber, cu food truck-uri, terase cu grătare, zone pentru copii și momente artistice pregătite pentru publicul care ajunge în zonă.
Accentul cade pe atmosfera de relaxare și pe oferta culinară, de la preparate tradiționale până la burgeri, grătare și alte produse servite în zona festivalului. În paralel, sunt promise și experiențe pentru familii, astfel încât evenimentul să atragă atât brașoveni, cât și turiști aflați în oraș în perioada sărbătorilor.
Noua Autentic Festival: „Organizat într-una dintre cele mai frumoase zone ale Brașovului, festivalul promite trei zile pline de energie, în care vizitatorii vor putea descoperi o combinație între relaxare și divertisment. Atmosfera va fi completată de food truck-uri cu preparate delicioase, terase cu grătare, zone dedicate copiilor și momente artistice care vor transforma fiecare zi într-o experiență…autentică.
De la mâncăruri tradiționale autentice până la combinații inovatoare, de la burgeri suculenți până la grătare proaspete și mâncăruri tradiţionale delicioase, există ceva pentru fiecare.
Standurile pline de delicii culinare inedite vor crea o atmosferă plină de viață, vei putea vedea cum bucătari talentați gătesc în fața ta, folosind ingrediente proaspete și de calitate. Tot în “buricul târgului” vei găsi sfârâind dis de dimineaţă grătare pline cu mititei, bulz tradițional, frigărui sau fripturi, grătare aromate şi mâncare la ceaun, preparate tradiţionale româneşti, gătite de maeştrii noştri bucătari ca la mama acasă, tocănițe gustoase la ceaun, pastrame, cotlete şi costiţe, jamboane şi cârnaţi tradiţionali afumaţi sau picanți, alături de garnituri şi salate cât mai colorate şi diversificate.
📍 𝗟𝗼𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲: 𝗟𝗮𝗰𝘂𝗹 𝗡𝗼𝘂𝗮, 𝗕𝗿𝗮𝘀̦𝗼𝘃
📅 𝗣𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮̆: 𝟭𝟳–𝟭𝟵 𝗮𝗽𝗿𝗶𝗹𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟲
Evenimentul este organizat de #autenticevents , cu sprijinul Serviciul Public Administrare Piete Brasov și al Primăria Municipiului Braşov”
