Last Updated on aprilie 13, 2026Fostul internațional Adrian Ilie a fost oprit de polițiști în Vinerea Mare, în stațiunea Poiana Brașov, și a fost depistat că băuse înainte de a se urca la volan. Verificarea a avut loc în jurul orei 21:30.
Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții, permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile, iar cazul a fost încadrat contravențional, fără deschiderea unui dosar penal, deoarece valoarea indicată este sub pragul prevăzut de lege pentru încadrare penală, potrivit GSP.
Nu este prima dată când Adrian Ilie are probleme de acest fel. În 2023, el a mai fost prins într-o situație similară, iar în 2024 a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a refuzat recoltarea probelor biologice. Decizia a inclus și o perioadă de supraveghere de doi ani, scrie RTV.
