Last Updated on aprilie 10, 2026Ferma Steluța a fost nevoită să recurgă la o intervenție de urgență pentru a-și proteja livada de cireși, după ce temperaturile au coborât sub zero, iar înghețul târziu a pus în pericol florile și, implicit, recolta din acest an. Într-o singură noapte, reprezentanții fermei spun că au aprins aproximativ 4.000 de lumânări antiîngheț printre rândurile de pomi, într-un efort amplu de a salva cultura.
Intervenția a mobilizat 20 de oameni din echipa fermei, care au lucrat toată noaptea în livadă. Aceștia au aprins lumânările, le-au supravegheat pe durata nopții și le-au stins la răsărit, în încercarea de a limita efectele gerului asupra culturii.
Potrivit reprezentanților fermei, o singură noapte de îngheț poate compromite serios producția unui an întreg, mai ales în cazul livezilor de cireși aflate în perioada de înflorire. Tocmai de aceea, astfel de intervenții, deși extrem de costisitoare, sunt uneori singura soluție pentru protejarea recoltei.
„Azi noapte am dat foc la 40.000 de euro.
Nu e o exagerare. E realitatea unei nopți de primăvară în care temperaturile au scăzut sub zero și livada noastră de cireși era la un pas să fie distrusă de înghețul târziu.
4.000 de lumânări antiîngheț aprinse printre rânduri. 40.000 de euro transformați în fum și căldură, ca să salvăm florile de cireș care, peste câteva săptămâni, vor deveni fructele pe care le veți găsi pe piață.
Astǎ noapte, 20 de oameni din echipa Ferma Steluța nu au închis un ochi. Toată noaptea, pe ger, printre rânduri, au aprins lumânare cu lumânare, le-au supravegheat, le-au stins la răsărit. 20 de oameni care au lăsat deoparte liniștea sărbătorii pentru a salva livada, pentru că atunci când natura lovește, nu există pauză și nu există “mai vedem mâine”.
Poate v-ați întrebat vreodată de ce cireșele sunt scumpe..
Pentru că o singură noapte de ger ne poate lua recolta unui an întreg.
Pentru că, uneori, ca să salvezi o livadă, trebuie să arzi la propriu zeci de mii de euro într-o singură noapte.
Pentru că în spatele fiecărui kilogram de cireșe sunt nopți nedormite, oameni obosiți, decizii grele și investiții pe care nimeni nu le vede.
Nu ne plângem. Asta e munca noastră și o iubim. Dar data viitoare când țineți în mână un pumn de cireșe, să vă amintiți că în spatele lor sunt oameni care, în noaptea dinaintea Paștelui, au aprins mii de lumânări ca să vi le poată aduce pe masă.
Mulțumim celor care înțeleg și susțin agricultura românească. 🍒”, au transmis reprezentanții fermei.
