Târgul „Transylvanian Food Market” s-a deschis astăzi în Brașov. Patru zile cu produse tradiționale și meșteșuguri în Centrul Istoric

Last Updated on aprilie 9, 2026Brașovul găzduiește începând de astăzi prima ediție a târgului „Transylvanian Food Market”, un eveniment dedicat produselor tradiționale și meșteșugurilor transilvănene, organizat în Piața Sfântul Ioan. Târgul s-a deschis joi, 9 aprilie, la ora 10:00 și se desfășoară timp de patru zile, până pe 12 aprilie.

Târgul „Transylvanian Food Market” s-a deschis astăzi în Brașov. Patru zile cu produse tradiționale și meșteșuguri în Centrul Istoric 1

Vizitatorii sunt invitați să descopere o selecție de produse artizanale aduse direct de producători din regiune, într-o perioadă în care mulți brașoveni își fac cumpărăturile pentru masa de Paște. Potrivit organizatorilor, evenimentul își propune să promoveze gastronomia locală și să ofere o alternativă tradițională pentru aprovizionarea dinaintea sărbătorilor, anunță brasov.net.

La târg, brașovenii și turiștii vor putea găsi preparate din carne, brânzeturi maturate, produse de panificație, dulciuri de casă, dar și obiecte de artizanat. Organizatorii spun că evenimentul nu este doar un spațiu comercial, ci și unul cultural, gândit să aducă mai aproape produsele de fermă și tradițiile Transilvaniei.

Programul de vizitare este zilnic, între orele 10:00 și 20:00. Astfel, cei interesați au la dispoziție patru zile pentru a trece prin Piața Sfântul Ioan și a vedea oferta pregătită la prima ediție a acestui târg.

Transylvanian Food Market: „Suntem gata să vă întâmpinăm cu cele mai bune produse tradiționale pentru masa de Paște. 🧺
Ce nu trebuie să ratezi:
✅ Bunătăți locale: Șuncă afumată, mezeluri, ciolan, brânzeturi speciale, cozonaci pufoși, delicatese și pâine tradițională. 🍖🧀🍞
✅ Băuturi naturale: Siropuri, sucuri naturale și pălincă artizanală. 🍯🥃
✅ Demonstrații LIVE: Mâine începem în forță cu József Kecskés, care vă va uimi cu arta potcovirii ouălor. 🔨🥚
✅ Cadouri unice: Bijuterii, flori și decorațiuni create cu drag de meșteri locali. 🌷💍
Ne vedem MÂINE, joi, de la ora 10:00!
📍 Piața Sfântul Ioan, Brașov
📅 9-12 Aprilie
🤝 Eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov”

Previous Story

Paradisul Copiilor Brașov a anunțat programul special de Paște. Când este deschis locul de joacă în zilele de sărbătoare

Next Story

Ce program au supermarketurile din Brașov de Paște. Care magazin rămâne închis două zile