Last Updated on aprilie 8, 2026Un adolescent de 16 ani este anchetat de polițiști după ce a bătut un bărbat într-un magazin din Săcele, Brașov, incidentul fiind surprins de camerele de supraveghere. Potrivit Observator, agresiunea a avut loc marți, în jurul orei 16:00, iar imaginile arată momentul în care tânărul îl atacă violent pe bărbat.
Din primele date ale anchetei, polițiștii spun că a fost vorba despre un conflict spontan, în condițiile în care agresorul și victima se cunoșteau anterior. Conform informațiilor prezentate de Observator, bărbatul de 58 de ani i-ar fi făcut o observație adolescentului la intrarea în magazin, iar atacul ar fi urmat după ce și victima a intrat în incintă.
Bărbatul agresat a ajuns la spital cu leziuni corporale, însă viața lui nu este în pericol și nu a rămas internat. După atac, adolescentul a fugit, dar a fost identificat și prins rapid de polițiști.
Potrivit sursei, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru lovire sau alte violențe.
„În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul și dispunerii măsurilor legale ce se impun la finalizarea acestora. Facem precizarea că Poliția Brașov tratează cu maximă fermitate orice act de violență și va acționa în același mod pentru a preveni și combate astfel de fapte de agresiune”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov, conform Biz Brașov.
