Parada Junilor și Zilele Brașovului. Concerte, tradiții și petrecere câmpenească

Brașovul se pregătește pentru Zilele Brașovului, eveniment care va aduce în Săptămâna Luminată concerte, târguri și manifestări tradiționale, punctul central urmând să fie Coborârea Junilor în Cetate, programată în Duminica Tomii, pe 19 aprilie. Municipalitatea a pregătit pentru weekendul 17-19 aprilie un program dedicat atât brașovenilor, cât și turiștilor.

Parada Junilor și Zilele Brașovului. Concerte, tradiții și petrecere câmpenească 1

Viceprimarul Dan Ghiță a anunțat că vineri, 17 aprilie, publicul va avea parte de un concert special SymPhoenix împreună cu Filarmonica Brașov, iar sâmbătă, 18 aprilie, cap de afiș în Piața Sfatului va fi trupa Vunk. În aceeași perioadă vor fi organizate și târguri tematice, atât în Piața Sfatului, cât și la Pietrele lui Solomon.

Evenimentele din Săptămâna Luminată încep încă din a doua zi de Paști, cu „Strochitul” Junilor tineri, urmat marți, 14 aprilie, de „Marțea cu plăcinte”. În 17 aprilie, în Piața Unirii, va avea loc și „Aruncatul în țol” al Junilor tineri, înaintea concertului din Piața Sfatului.

Duminică, 19 aprilie, va avea loc principalul moment al sărbătorii, Coborârea Junilor în Cetate, pe traseul Piața Unirii, strada Constantin Brâncoveanu, strada Mureșenilor, bulevardul Eroilor, strada Republicii, Piața Sfatului, strada Poarta Șchei, strada Prundului și Pietrele lui Solomon. În Piața Unirii, cele șapte cete de juni vor cânta la Troița Căpitanului Ilie Birț Troparul Învierii, după care își vor continua tradiționalul drum spre centrul istoric și apoi spre Pietrele lui Solomon, unde va avea loc petrecerea câmpenească, conform bzb.ro.

După trecerea junilor, în Piața Sfatului sunt programate spectacole de muzică populară, cap de afiș fiind Paula Hriscu. Pe scenă vor mai urca Ansamblul Casei de Cultură a Studenților, ansamblurile folclorice ale comunităților etnice din Brașov, precum și Mariana Anghel și Robert Târnăveanu. La Pietrele lui Solomon, atmosfera va fi întreținută de formația Atomic.

,,De fiecare dată când se apropie sărbătorile de Paște, ne gândim și la Zilele Brașovului, care au loc imediat după Paști, în weekendul următor. Cu această ocazie, atmosfera din Piața Sfatului se transformă și devine una de sărbătoare. Vineri, pe 17 aprilie, publicul se va bucura de un concert special SymPhoenix, împreună cu Filarmonica Brașov. Sâmbătă, cap de afiș vor fi băieții de la Vunk.

Duminică este ziua dedicată tradiției, prin Parada Junilor Brașoveni (Ziua de Călări), iar în Piața Sfatului și la Pietrele lui Solomon vor avea loc spectacole folclorice. Îi invităm pe toți brașovenii și pe turiști să ni se alăture, fie în Piața Sfatului, fie de-a lungul traseului Paradei Junilor. Duminică, vă recomandăm să vă alegeți un loc bun pentru a urmări unul dintre cele mai frumoase momente tradiționale ale orașului”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță, conform Radio Romania Brașov.

Previous Story

Brașov. Programul special de Paște la Mall-urile Coresi și AFI

Next Story

Alt record pentru Aeroportul Brașov: martie 2026 a adus cel mai mare trafic de pasageri de până acum