Last Updated on februarie 22, 2026Un polițist local a scos dintr-un apartament plin de fum o fetiță de un an, după un incendiu izbucnit într-un bloc cu 10 etaje, la etajul 7. Familia din apartamentul de deasupra (părinții și copilul) rămăsese blocată din cauza fumului dens de pe casa scării, iar agentul a intrat în imobil, i-a ghidat pe părinți spre evacuare și a luat copilul în brațe.
Un polițist local a devenit erou în Iaşi, după ce s-a aruncat în foc ca să salveze un bebeluș dintr-un apartament în flăcări. Fără să stea pe gânduri, agentul a intrat în clădire și a scos copilul. Incendiul a izbucnit într-un alt apartament, cel mai probabil de o candelă sau o lumânare, lăsată nesupravegheată, spun anchetatorii, conform Observator.
Incendiul a izbucnit la etajul şapte al unui bloc cu 10 etaje. Locatarii s-au evacuat, dar în apartamentul de deasupra o întreagă familie- părinţii şi bebeşuşul, au rămas blocaţi.
Pe lângă pompierii veniţi să stingă focul, la intervenţie a ajuns şi Alexandru, agent la Poliția Locală. Poliţistul a intrat în bloc şi fără să stea pe gânduri a trecut prin perdeaua de fum gros ca să-i salveze pe oameni.
Cum aerul era aproape irespirabil, fiecare secundă conta. Polițistul i-a ghidat pe părinţi şi a luat copilul în braţe.
„În apartament era mult fum, dumnealor nu au putut să se evacueze pentru că era inundată casa scării cu fum. Am comunicat cu mama bebelușului pentru a avea încredere că poate fi evacuată în siguranță, cât și cu cealaltă persoană.”, a declarat Alexandru Penciuc, polițist local.
Din cauza degajărilor mari de fum există riscul de intoxicație mai ales pe casa scării, apartamentul în care se afla bebelușul împreună cu părinții era chiar deasupra celui în care a izbucnit incendiul. Familiei i-a fost imposibil să iasă fără ajutor.
Părinții sunt încă în stare de șoc. Fetița lor, Natalia, peste două zile împlinește un an, iar agentul va rămâne îngerul ei păzitor.
„Ne-am speriat foarte tare! În apartament miroase tare a fum, nu se poate sta, pereții sunt negri. Am încercat să ies pe ușa principală, dar ardea foarte tare apartamentul de dedesubt, intra mai mult fum în casă și mi-am dat seama că n-am nicio șansă. Avem un geam în partea opusă unde a fost incendiul ca să putem avea aer. Am așteptat aproximativ vreun sfert de oră, 20 de minute.”, a spus Lucian, tatăl fetei.
Reporter: V-ați bucurat că vine cineva și vă scoate de acolo?
Tatăl fetei, cu lacrimi în ochi: Da, chiar ne-am bucurat.
„A fost spaimă mare la ei că sunt deasupra și au copilul mic. Mama a făcut panică, copilul săracul nu știa ce s-a întâmplat cu el, cât a strigat după ajutor.”, a explicat un vecin.
Autoritățile spun că incendiul ar fi fost provocat de o lumânare sau o candelă aprinsă.
„Apartamentul lor e distrus de fum. Tatăl a strigat după ajutor minute bune de la geam.”, a spus Alexandru Penciuc, polițist local.
O vecină a spus polițistului local de familia blocată în apartament.
Polițistul brașovean Daniel Zontea: „Fotografia de mai sus a ajuns astăzi, în doar câteva ore, pe mai toate publicațiile de știri. Și pe bună dreptate, căci gestul făcut de el trebuie cunoscut de toată comunitatea, în toată sinceritatea sa. Și așa cum ți-am spus și astăzi, sunt mândru că te cunosc.
Felicitări, omule!🫡”
