(Video) Doi soţi captivi într-o mașină electrică. Femeia a murit arsă de vie. Ce spun cei de la ISU

Last Updated on februarie 13, 2026O femeie de 51 de ani a murit vineri, 13 februarie 2026, după ce a rămas captivă într-un autoturism Smart electric cuprins de flăcări. Potrivit poliției, incendiul a izbucnit la mașina în care se aflau doi soți, flăcările s-au extins și la alte autovehicule din apropiere, iar bărbatul a reușit să se autoevacueze și a primit îngrijiri medicale la fața locului.

(Video) Doi soţi captivi într-o mașină electrică. Femeia a murit arsă de vie. Ce spun cei de la ISU 1

Autoturismul de la care a pornit incendiul pe Bulevardul Constructorilor, din Crângaşi, Bucureşti era un Smart electric. Alte maşini parcate au fost afectate de incendiu. La fața locului au intervinit două autospeciale de stingere, o autospecială de hidroperforare, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD, scrie Observator.

Focul a fost stins în jurul orei 13:40, iar pagubele materiale sunt semnifictive. Din imaginile filmate după stingerea flăcărilor, se vede că din mașina la care a izbucnit incendiul nu a mai rămas decât scheletul caroseriei. Autoturismele de lângă ea au fost grav avariate, scrie RTv.

(Video) Doi soţi captivi într-o mașină electrică. Femeia a murit arsă de vie. Ce spun cei de la ISU 2 (Video) Doi soţi captivi într-o mașină electrică. Femeia a murit arsă de vie. Ce spun cei de la ISU 3

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor din sectorul 6 al Capitalei.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent la nivelul unui autovehicul, afectând și alte 3 autovehicule din proximitate.

Până in momentul de față au fost identificate 2 victime, dintre care una decedată.
Intervenim cu 2 autospeciale de stingere, o autospecială de hidroperforare, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială de descarcerare si 2 echipaje SMURD”, transmit cei de la ISU.

video aici

Previous Story

Accident pe DN1A, sensul spre Brașov: o șoferiță de 72 de ani a intrat cu mașina pe trotuar și a lovit două femei. Toate trei au ajuns la spital

Next Story

Brașov. „Doi chiriași pe un loc de parcare”: explicația lui George Scripcaru și ce nu înseamnă în noul regulament