(Foto) Brașov. Proiectul de reabilitare a Cascadei Tamina, reluat după ani de blocaj: Poduri suspendate și belvedere

Proiectul de reabilitare a Cascadei Tamina, Brașov,  a fost reluat după o perioadă în care a fost blocat de probleme legate de siguranța turiștilor și de prezența urșilor în zonă. Autoritățile caută soluții pentru amenajarea traseului și protejarea vizitatorilor.

(Foto) Brașov. Proiectul de reabilitare a Cascadei Tamina, reluat după ani de blocaj: Poduri suspendate și belvedere 1

Inițiat încă din 2016, proiectul de reabilitare a cascadei Tamina nu a mai fost implementat, din cauza a tot felul de sincope birocratice. Acum, administratorul, Regia Publică a Pădurilor Săcele a reluat avizarea lucrărilor, iar documentațiile tehnice ar urma să fie analizate de către comisiile de specialitate ale Direcției Județene de Mediu.

Proiectul inițial s-a împotmolit când a fost nevoie de acordul custodelui Sitului Natura 2000 Piatra Mare, pe teritoriul căruia este cascada.
Acest acord nu a fost dat pentru că zona cascadei ar face parte dintr-un culoar folosit de urşi pentru a merge în Postăvarul sau pentru a se întoarce de pe acest masiv.

Ulterior, administratorul a depus un nou studiu de evaluare adecvată asupra mediului prin care au argumentat că fauna din zonă va fi afectată numai pe perioada lucrărilor, însă după ce acestea vor fi terminate, animalele sălbatice vor reveni, iar turiștii și urșii vor putea „conviețui” fără probleme.

(Foto) Brașov. Proiectul de reabilitare a Cascadei Tamina, reluat după ani de blocaj: Poduri suspendate și belvedere 2 (Foto) Brașov. Proiectul de reabilitare a Cascadei Tamina, reluat după ani de blocaj: Poduri suspendate și belvedere 3 (Foto) Brașov. Proiectul de reabilitare a Cascadei Tamina, reluat după ani de blocaj: Poduri suspendate și belvedere 4 (Foto) Brașov. Proiectul de reabilitare a Cascadei Tamina, reluat după ani de blocaj: Poduri suspendate și belvedere 5

Și drumul forestier va fi reabilitat
Proiectul de modernizare al cascadei Tamina este unul spectaculos și prevede amenajarea unor poduri suspendate cu lanţuri, realizate din oţel zincat, dar şi o zonă de belvedere de unde turiştii pot admira priveliştea. De asemenea, se va reabilita drumul forestier pe care se ajunge chiar lângă cascadă şi, la fel ca la Canionul 7 Scări, vor fi amenajate mai multe puncte de popas, cu mese şi băncuţe.
Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni, iar cel de recuperare a investiţiei de 2,57 ani.

Pentru ca priveliştea să fie cât mai spectaculoasă, deasupra ieşirii din Canionul Tamina va fi amenajată o consolă cu pardoseală din sticlă. Cascada Tamina este şi acum apreciată de turişti, dar Primăria Săcele consideră că finalizarea acestui proiect va creşte numărul acestora.

Cascada Tamina este situată în Masivul Piatra Mare pe Valea Pietrei Mici, la o altitudine de 1.100 de metri. Este, practic, o înşiruire de cinci cascade, cea mai mare având o înălţine de 10 metri. În zonă există şi posibilităţi de escaladă pentru cei pasionaţi. Chiar dacă aceste cascade nu sunt la fel de spectaculoase ca şi cele ale Canionului 7 Scări, peisajul este unul care îşi taie respiraţia. Zona a fost denhumită şi Ursărie, deoarece în zonă pot fi văzuţi mulţi urşi, scrie Adevarul.

La Cascada Tamina accesul se face din DN1 la Timişul de Sus la fel ca şi pentru Canionul 7 Scări. Odată ajunşi la barieră trebuie să urmaţi traseul marcat cu albastru. Drumul durează aproximativ o oră şi trebuie să aveţi bocanci de munte.

Previous Story

Experții anunță o criza fără precedent care lovește industria imobiliarelor: Urmează falimente pe bandă rulantă! Brașovul, al doilea cel mai scump oraș din ţară la capitolul apartament

Next Story

Brașov. Se schimbă tot în școlile din subordinea Consiliului Județean. Adrian Veștea a semnat 12 contracte de furnizare a materialelor necesare dotării sălilor de clasă, laboratoarelor, sălilor de sport, cabinetelor şi atelierelor