Last Updated on februarie 9, 2026Un brașovean în vârstă de 46 de ani a fost găsit decedat într-o zonă montană din Italia, în apropierea cascadelor Tre Santi. Bărbatul era tată a doi copii, iar autoritățile italiene investighează circumstanțele în care s-a produs decesul. Potrivit informațiilor apărute în presa locală, trupul neînsuflețit a fost descoperit într-o zonă greu accesibilă, fiind necesară intervenția echipelor de salvare.
Tragedie în Italia, în zona Giampereto din Sarnano. Un brașovean a fost găsit fără viață la poalele unei stânci, în zona cascadelor „Tre Santi”, într-o pădure greu accesibilă. Descoperirea a fost făcută de trei turiști, la o altitudine de aproximativ 1.200 de metri. Victima, Sergiu Cătălin Cosoiu (46 de ani) era antreprenor în domeniul construcțiilor, originar din Brașov, acum rezident în San Severino, unde deținea și o firmă. Acesta era despărțit și avea doi copii, scrie La Nuova Riviera, scrie mytex.ro.
Acesta fusese dat dispărut de familie în data de 23 ianuarie, moment în care autoritățile au declanșat operațiunile de căutare, însă căutările au fost dificil de organizat din cauza terenului accidentat și a vegetației dense din zonă. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit într-o zonă acoperită de vegetație și accesibilă doar pe jos. Salvatorii au trebuit să parcurgă un traseu de aproximativ 30-40 de minute pe munte pentru a ajunge la locul tragediei, în timp ce ambulanțele și alte vehicule de intervenție au rămas la baza muntelui, scrie La Nuova Riviera. Potrivit primelor reconstituiri, acesta se afla la o plimbare prin pădure în momentul tragediei, conform bzb.ro.
Trupul său a fost găsit la poalele unei stânci de aproximativ 40-50 de metri, ceea ce a dus la două ipoteze: fie a suferit o cădere accidentală, fie a fost vorba despre un deces subit, posibil legat de efort fizic sau o problemă medicală. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită de autorități, după efectuarea investigațiilor.
Conuscut în comunitate Cosoiu locuia de ani de zile în San Severino. Cei doi copii, un băiat și o fată, s-au născut aici. Era cunoscut ca un muncitor dedicat. „Administrația și orașul exprimă profund condoleanțe pentru cele întâmplate și solidaritate față de familie”, a declarat primarul Rosa Piermattei. Potrivit acestuia, Sergiu Cătălin Cosoiu participa activ la viața socială și culturală a orașului, inclusiv la parada în costume istorice pentru cortegiul palio, unde purta drapelul cartierului San Lorenzo.



