Last Updated on februarie 5, 2026Jandarmeria Română a publicat imagini filmate pe pârtia Lupului din Poiana Brașov, care arată o ursoaică însoțită de doi pui în zona în care schiază turiști, inclusiv copii. Instituția avertizează că apropierea de animale și oprirea pentru filmare cresc riscul unui incident și recomandă ca, în astfel de situații, oamenii să nu interacționeze și să anunțe imediat autoritățile la 112.
„Imaginile surprinse astăzi semnalează prezența unei ursoaice cu pui în zona pârtiei Lupului din Poiana Brașov. O zonă frecventată de iubitorii de schi – copii și adulți.
Pot părea amuzanți, uneori drăgălași, dar nu trebuie să uităm că animalele sălbatice reprezintă un pericol real”, transmite Jandarmeria Română într-o poastare pe Facebook, conform Hotnews.
Instituția transmite și o serie de recomandările pentru cei care se întâlnesc cu urși:
Nu vă apropiați pentru a-i hrăni sau pentru a-i fotografia
Nu interveniți în niciun fel
Sunați imediat la 112 pentru a anunța autoritățile.
Echipele de intervenţie ale autorităţilor locale au intervenit şi au reuşit să alunge familia de urşi din zona folosită de persoane, anunţă reprezentanţii Primăriei Braşov.
Viceprimarul Dan Ghiţă a explicat că procedura impune cel puţin două încercări de îndepărtare şi numai după a doua alungare se poate recurge la montarea unei cuşti de capturare, scrie brasov.net. „Avem obligaţia legală să repetăm operaţiunea; capturarea unei ursoaice cu trei pui este extrem de complicată, pentru că puii intră primii în capcană, iar ursoaica rămâne vigilentă”, a spus Ghiţă. El a precizat că se suspectează existenţa unui bârlog în apropiere, ceea ce explică apropierea femelei de zona pârtiei.
Reprezentanţii administraţiei şi ai Salvamont au transmis un avertisment clar publicului: nu vă apropiaţi de urşi, nu îi hrăniţi, păstraţi distanţa şi anunţaţi imediat prin 112 prezenţa animalelor sălbatice. Oficialii au atenţionat că ursoaica poate deveni extrem de agresivă dacă simte că puii îi sunt ameninţaţi. „Mulţi încearcă să filmeze scenele pentru a le posta; nu luaţi în calcul pericolul real reprezentat de mama‑urs”, a adăugat viceprimarul.
