Last Updated on decembrie 15, 2025Comunitatea medicală din Brașov este din nou în doliu, după trecerea în neființă a unei cadre medicale respectate, cunoscute pentru profesionalism și implicare în tratarea pacienților. Potrivit colegilor, vestea a căzut ca un șoc în rândul personalului sanitar, mai ales în contextul altor pierderi recente din sistemul medical brașovean, care se confruntă tot mai des cu situații de epuizare și stres profesional. Mesajele de condoleanțe au inundat rețelele sociale, unde foști pacienți și colaboratori și-au exprimat recunoștința pentru munca și dedicarea medicului dispărut.
Spitalul Clinic De Urgență Pentru Copii Brașov: „Într-o tăcere apăsătoare, echipa Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii anunță despărțirea de domnul Dr. Șerban Constantin, medic chirurg pediatru, a cărui activitate profesională a fost marcată de dăruire, responsabilitate și respect pentru viață.
Plecarea sa lasă un gol important nu doar în comunitatea medicală, ci și în rândul celor care l-au cunoscut și apreciat. Pentru pacienți, a fost un medic dedicat; pentru colegi, un profesionist echilibrat și un reper de seriozitate și rigoare profesională.
De-a lungul carierei sale, Dr. Șerban Constantin a ales să își exercite profesia în slujba celor mai vulnerabili pacienți-copiii. Prin munca sa, a contribuit la salvarea și îngrijirea multor copii și a oferit familiilor acestora sprijin și speranță în momente dificile.
Ne rămân recunoștința și respectul pentru activitatea sa, precum și datoria de a-i cinsti memoria.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care îi simt lipsa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
În urmă cu doar trei zile era anunțat decesul dr. Marius Tecău, medic anestezist și vreme îndelungată șef al Secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, conform mytex.ro.
