Last Updated on decembrie 14, 2025Salonul SPA asociat cu cazurile de lepră a transmis că este în contact permanent cu DSP și INSP, că a activat și suplimentat protocoalele și a intensificat igienizarea, susținând – pe baza evaluărilor menționate – că nu există risc pentru clienți. În paralel, ancheta continuă: potrivit relatărilor, încă două femei venite din Asia au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase cu suspiciune și au fost ținute sub supraveghere, autoritățile cerând calm până la confirmări.

Reprezentanții THAIco Spa din Cluj au transmis un comunicat oficial în care informează clienții despre situația medicală apărută recent în cadrul echipei, unde două surori, angajate ale salonului au fost depistate cu boala Hansen, cunoscută ca lepră. Boala a fost luată după ce una dintre surori s-a întors din Indonezia, unde a participat la ceremonia de înmormântare a tatălui său, se arată în comunicatul salonului, scrie Observator.
La câteva săptămâni după revenirea în țară, pe fondul unui nivel scăzut al imunității cauzat de stresul emoțional, au apărut iritații cutanate, iar investigațiile dermatologice au dus la stabilirea diagnosticului.
Imediat după confirmare, angajata a fost izolată într-un spațiu dedicat și urmează tratament specializat. „Pentru a acționa cu maximă responsabilitate, conducerea THAIco Spa a decis suspendarea temporară a activității cu publicul, până la implementarea completă a tuturor măsurilor de siguranță”, se mai precizează în comunicat.
Reprezentanții salonului menționează că sunt în contact permanent cu Direcția de Sănătate Publică și Institutul Național de Sănătate Publică, iar protocoalele medicale au fost activate și suplimentate. Totodată, au fost intensificate procedurile de igienizare și control.
Specialiștii care au evaluat activitatea salonului au confirmat că nu există niciun risc pentru clienți, iar spațiul este sigur, se arată în comunicat.
Alte două femei au ajuns la spital cu suspiciune de infecție cu lepră, în Cluj. Autoritățile îndeamnă la calm
Continuă ancheta la Cluj după ce autoritățile au confirmat două cazuri de lepră. Sâmbătă, încă două femei venite tot din Asia au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase. Medicii au decis că le vor ține sub supraveghere.
Irina Filipescu, purtător de cuvânt Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj: „Ele au fost consultate ca în cursul zilei de luni să se poată face investigații mai amănunțite, ca să vedem dacă se pune problema de ceva sau nu. Aceste teste se vor face la noi, la boli infecțioase, dar ele sunt fără simptome”.
Ministrul Sănătății a transmis că situația epidemiologică este monitorizată constant și că nu există nici un pericol pentru populație.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: „Monitorizăm în continuare situația epidemiologică de acolo, însă o să fac din nou apel la calm și să spun oamenilor, că nu există un pericol de răspândire rapidă, acestă bacterie se transmite foarte greu// este nevoie de un contact fizic de lungă durată”.
Reamintim că cel puțin una dintre surori ar fi adus boala după ce a fost în concediu, acasă. Mama celor două angajate a fost depistată cu această boală în Bali, la sfârșitul lunii octombrie și este și ea în spital.
Corespondent PRO TV: „Între timp, cele două surori de 21 și 25 de ani confirmate cu lepră au fost deja internate și au început tratamentul. Ele vor fi monitorizate pentru că medicii să vadă cum vor reacționa la medicație, iar ulterior își vor putea continua tratamentul acasă. În plus, după primele 72 de ore contagiozitatea scade semnificativ”.