Last Updated on noiembrie 21, 2025 Senatoarea POT Valentina Aldea a fost victima unui atac violent, după ce o femeie a agresat-o cu o rangă metalică și i-a vandalizat mașina. Incidentul a avut loc în plină stradă, iar parlamentara susține că a fost lovită și s-a ales cu pagube materiale însemnate la autoturism.
Femeia care a atacat-o ar fi soția unui bărbat despre care au circulat zvonuri că ar fi avut o relație cu senatoarea, însă Valentina Aldea neagă ferm aceste speculații și afirmă că este vorba despre o acuzație falsă care a degenerat într-un act de violență. „Violența nu e un subiect de bășcălie”, a transmis aceasta, cerând ca autoritățile să trateze cazul cu maximă seriozitate.
„La data de 20 noiembrie 2025, în jurul orei 19.30, Secţia 22 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 38 de ani, cu privire la faptul că o altă femeie ar fi agresat-o fizic şi i-ar fi provocat distrugeri la autoturismul personal. Poliţiştii s-au deplasat la adresa indicată, în Sectorul 6, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind totodată identificate şi depistate persoanele implicate în incident. Acestea au fost conduse la sediul subunităţii, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi dispunerii măsurilor legale care se impun”, a transmis oficial Poliţia Capitalei, conform Observator.
Femeia de 38 de ani este senatoarea POT Valentina Aldea, potrivit propriei declaraţii de pe reţelele de socializare.
„De asemenea, înaintea conflictului, femeia de 43 de ani ar fi provocat distrugeri autoturismului femeii de 38 de ani. Toate persoanele implicate au fost conduse la sediul secţiei, acestea formulând plângeri penale reciproce. Totodată, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, iar faţă de femeia de 43 de ani a fost emis un ordin de protecţie provizoriu. În baza probatoriului administrat, faţă de aceasta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraţilor cu propunere legală”, a mai transmis Poliţia Capitalei.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 22 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere.
„Violenţa nu trebuie să devină un act de normalitate socială, indiferent împotriva cui este îndreptată. Ieri am trăit unul din cele mai grele momente din viaţa mea. Am fost atacată în plină stradă, am fost lovită, iar maşina mi-a fost vandalizată. Da, sunt parlamentar, dar înainte de asta sunt un om ca toţi oamenii”, a scris, pe Facebook, Valentina Aldea, conform RTV.
Aceasta susţine că a fost „lovită fără motiv”, fiind hărţuită de femeia despre care susţine că are „un comportament profund dezechilibrat”.
„Vreau să menţionez cât se poate de clar, nu am legătură cu această femeie şi nu i-am lezat familia niciodată cu nimic (…) Ce am păţit eu nu este subiect de băşcălie, am fost la poliţie şi am depus plângere, iar ulterior am fost la IML. Nu vă doresc niciodată să treceţi prin ce am trecut eu ieri. Violenţa nu e un subiect de băşcălie, e un fenomen social grav cu care România se confruntă. Fac apel atât la presă, cât şi la români să luptăm împreună împotriva violenţei”, a mai transmis parlamentarul.
