Brașovul rămâne fără apă peste noapte: două cartiere și șapte localități afectate de lucrările Companiei Apa

Last Updated on noiembrie 19, 2025 Compania Apa anunță întreruperea alimentării cu apă în șapte localități din județul Brașov și în două cartiere ale municipiului, pe durata nopții, pentru efectuarea unor lucrări de modernizare la rețea. Sunt afectați mii de consumatori, iar compania recomandă pregătirea unor rezerve de apă pentru consum și necesitățile gospodărești.

Brașovul rămâne fără apă peste noapte: două cartiere și șapte localități afectate de lucrările Companiei Apa 1

Începând de astăzi, 19 noiembrie 2025, și până joi, 20 noiembrie 2025, se vor desfășura operațiuni de cuplări de conducte de la Stația de Pompare Zizin – Braşov la rețeaua nou construită, scrie mytex.ro.

Astfel, furnizarea apei va fi oprită în noaptea de miercuri spre joi, în intervalul orar 20.00 – 06.00, în localitățile enumerate mai jos, la care se adaugă cartierele Izvor și Raza Soarelui din Braşov:
• Prejmer
• Stupinii Prejmerului
• Lunca Câlnicului
Hărman
• Podu Olt
• Sânpetru
• Bod (sat).

Executarea acestor lucrări importante, care vor asigura alimentarea continuă a mai multor localități, nu se poate realiza fără oprirea apei – a anunţat Compania Apa Braşov.

„Lucrările fac parte din Contractul BV-CL-R01 – «Extinderea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în cartierul Stupini, extinderea și reabilitarea sistemelor de apă în zona Centrală și extindere conductă de aducțiune SP Rulmentul – SP Zizin, etapa II», finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare.

Această lucrare a fost programată pe timpul nopții, tocmai pentru ca impactul asupra populației să fie cât mai mic. Îi rugăm pe clienții din localitățile menționate să își asigure rezerva de apă necesară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa Brașov, Alina Bălătescu, scrie bzb.ro.

Previous Story

(Video) Pericol major între Brașov și Predeal: Accident cu două victime și cu scurgeri de acid azotic pe DN 1. Erau transportate 1.800 de litri de acid azotic

Next Story

După cinci ani de blocaje, noul drum Brașov–Sânpetru are în sfârșit constructor. Nu se știe însă cine dă banii.