Trafic blocat complet între Brașov și Predeal. O cisternă cu substanțe periculoase s-a răsturnat pe DN1

Last Updated on noiembrie 19, 2025 Un incident major a paralizat traficul pe DN1, între Brașov și Predeal, în această dimineață, după ce o cisternă încărcată cu substanțe periculoase s-a răsturnat pe carosabil. Autoritățile au blocat complet circulația în zonă, iar echipe specializate intervin pentru stabilizarea încărcăturii și prevenirea unui posibil dezastru chimic. Șoferilor li se recomandă rute alternative, în timp ce pompierii și specialiștii în materiale periculoase lucrează pentru a elimina riscul de scurgere sau explozie.

Trafic blocat complet între Brașov și Predeal. O cisternă cu substanțe periculoase s-a răsturnat pe DN1 1
(foto arhiva)

„Trafic blocat pe DN1, între Braşov şi Predeal! În acest moment circulaţia este oprită pe ambele sensuri în zona Timişul de Sus după ce o cisternă încărcată cu substanţe periculoase s-a răsturnat în urma unui accident”, a transmis, miercuri dimineaţă, Direcţioa Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, conform Stirile Pro Tv.

Instituţia precizează că, deşi ambele autovehicule sunt în afara carosabilului, existaă posibilitatea de scurgeri, aşa că traficul este deviat pe rute alternative.
În zonă plouă în acest moment.

RATBV – până în zona Dârste
Din cauza accidentului rutier produs pe DN 1, o cisternă răsturnată, autobuzele de pe liniile 17B (Brașov – Timișul de Jos) și 810 (Brașov – Predeal) nu pot circula decât până în zona Dârste. De îndată ce se va putea circula în condiții de siguranță, RATBV va relua traseele obișnuite, conform mytex.ro.

Previous Story

Brașov. De ce a fost închisă de urgență Strada Sforii. Brașovul își pierde unul dintre cele mai vizitate puncte turistice

Next Story

(Video) Pericol major între Brașov și Predeal: Accident cu două victime și cu scurgeri de acid azotic pe DN 1. Erau transportate 1.800 de litri de acid azotic