Charlie Ottley, stabilit la Brașov, a devenit cetățean român, a depus astăzi jurământul. „Aveam jurământul pregătit și memorat, apoi am intrat în panică”. Detalii despre „paradisul” din Brașov unde îi place să locuiască

Last Updated on noiembrie 6, 2025 Jurnalistul și realizatorul britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”, a depus jurământul de credință și a devenit oficial cetățean român. Ceremonia a avut loc la Ministerul Justiției. Ottley, stabilit de mai mulți ani în zona Brașovului, a declarat că România este țara care i-a schimbat viața și că se simte legat profund de peisajele și oamenii de aici.

Charlie Ottley, stabilit la Brașov, a devenit cetățean român, a depus astăzi jurământul. „Aveam jurământul pregătit și memorat, apoi am intrat în panică”. Detalii despre „paradisul” din Brașov unde îi place să locuiască 1

În timpul depunerii jurământului, Charley Ottley s-a încurcat puțin, fiind în mod vizibil foarte emoționat.
După o așteptare de doi ani, jurnalistul și producătorul britanic de film Charley Ottley a depus joi, la București, jurământul în calitate de cetățean român.

Ceremonia a avut loc la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, în prezența ambasadorului Marii Britanii la București, Giles Portman, ministrului Justiției, Radu Marinescu, președintelui interimar al ANC, Claudia Țapardel, precum și a numeroși ziariști, informează Hotnews.

„Sunt foarte emoționat. A fost mult mai stresant decât mă așteptam. Aveam jurământul pregătit și memorat, apoi am intrat în panică și, știi, pur și simplu, atunci când ți-ai dorit ceva de atât de mult timp, îți spui: nu o strica, nu o strica. Deci, mi se pare surprinzător de emoționant, dificil și uimitor”, a afirmat Ottley, după ceremonie.

„Sunt atât de fericit și sunt atât de recunoscător tuturor românilor care ne-au susținut în cei 15 ani de când lucrez aici. Cred că cel mai important lucru pentru mine este că, poate, acest lucru oferă și un mic exemplu pentru românii care locuiesc în străinătate, în diaspora, că sunt un englez care a venit aici și iubește România și vrea să fie cetățean, iar România are tot mai multe de oferit în fiecare an și cred că este vital să luăm în considerare faptul că, știți, drumurile devin puțin mai bune, spitalele devin puțin mai bune. Trebuie să lucrăm la educație, aceasta este încă o problemă mare. Dar, știți, treptat, viața în România se îmbunătățește”, a adăugat el.

„Undeva în paradis”
Charlie Ottley a mărturisit că îi place să locuiască împreună cu partenera sa la ferma pe care a cumpărat-o într-un sat din județul Brașov, unde crește animale domestice.

„Îmi place casa mea. De fapt, îmi place să locuiesc în Șirnea. Oana și cu mine avem o fermă frumoasă – trei vaci, trei pisici și 20 de găini. Răsărituri frumoase, apusuri frumoase și cred că a trăi la țară și a face o muncă ca nomad digital înseamnă a avea ce e mai bun din ambele lumi. Trăiești undeva în paradis și totuși ești conectat la lume și vezi ce se întâmplă și, pentru mine, este un vis devenit realitate. Așa că sunt foarte, foarte recunoscător. Sunt foarte, foarte onorat. Sunt foarte fericit. Este un privilegiu pentru mine, așa că mulțumesc poporului român, tuturor celor care ne-au susținut și au vizionat filmele noastre”, a mai spus el, conform Digi 24. 

Previous Story

La ce oră începe Black Friday 2025 la eMAG. Altex și Media Galaxy au pornit a doua etapă Black Friday 2025. Reduceri uriașe de Black Friday pe Wolt, cu taxă 0 de livrare, și reduceri livrare de la Carrefour, Kaufland și Freshful

Next Story

Surse: Cumpărător surpriză pentru magazinele Carrefour de proximitate: „Monitorizăm oportunitățile de creștere, dar nu comentăm detaliile proiectului sau valoarea procesului de fuziuni și achiziții”