Last Updated on octombrie 23, 2025 Primarul George Scripcaru a anunțat astăzi că va cere primăriilor din jurul orașului să plătească pentru canalizare. Apele pluviale din jur se revarsă în canalizarea orașului. În paralele se lucrează la o canalizare pluvială în Zona nouă a cartierului Tractorul. S-a început cu I.C. Brătianu, 1 Decembrie 1918 şi Tiberiu Eremia, iar după terminarea lucrărilor, drumurile vor fi asfaltate.
Stadiul lucrărilor a fost verificat de primarul Braşovului, George Scripcaru, care a precizat că pe cele trei străzi se lucrează şi la trecerea în subteran a cablurilor electrice şi a celor de comunicaţii. La final, şi aceste tronsoane de străzi vor fi asfaltate, unde este necesar se vor monta semafoare şi vor fi amenajate trotuarele. „Până se răceşte vremea, poate reuşim să şi asfaltăm aici, să facem lucrurile aşa cum trebuie, cum am început dincolo, pe Nicolae Labiş şi pe celelalte străzi care aveau aceeaşi situaţie nu cu mult timp în urmă”, a declarat George Scripcaru, citat de bzb.ro.
Potrivit primarului, aceste lucrări ar fi trebuit realizate încă de la darea în folosinţă a blocurilor construite pe aceste străzi, astfel încât braşovenii care s-au mutat în noile imobile să nu fie nevoiţi să circule prin noroi sau praf.
„Încetul cu încetul, configurăm lucrurile aşa cum sunt prevăzute în PUZ, la nivel de stradă, cu benzi de circulaţie, trotuare şi căi de acces şi sistematizare, aşa cum ar fi trebuit să fi fost deja până acum, atunci când s-au dat edificările la aceste imobile. Străzile trebuia să fie făcute, să fie executate. Aşa cum am spus şi altă dată, am constatat că s-au dat certificate de edificare de către fostul primar şi fostul arhitect-şef, ca şi cum lucrurile aici erau în regulă. În realitate, vedeţi ce am găsit”, a încheiat primarul Braşovului.
,,Acum lucrăm pe strada 1 Decembrie 1918, după care se intră pe I.C. Brătianu, tot la rețeaua pluvială. Până sâmbătă suntem gata cu 1 Decembrie 1918, urmând să ne instalăm rețeaua de guri de scurgere, să facem legăturile. Lucrările sunt importante pentru preluarea tuturor apelor pluviale din zona aceasta, urmând ca primăria să dezvolte un proiect mare – deja s-a început – un colector mare, de 2000 mm, și toate țevile vor descărca în acel colector, toată rețeaua de apă pluvială din această zonă”, a explicat Călin Ivan, director de exploatare la Compania Apa, citat de Radio Brasov FM.
George Scripcaru: „Când plouă în Râșnov, Cristian sau Ghimbav… refulează în Brașov.
De ani de zile, apele pluviale din comunele vecine se varsă în rețeaua noastră și, la fiecare furtună, colectorul din Bartolomeu cedează — inundând cartiere și blocând traficul.
Cred că e timpul ca primarii din localitățile din jur să-și asume partea lor de responsabilitate pentru că Brașovul nu mai poate plăti pentru lipsa de reacție a altora”