Last Updated on octombrie 19, 2025 Duminică, 19 octombrie 2025, pasionații de motorsport și turiștii din zona Brașovului se pregătesc pentru a doua zi de spectacol la competiția auto, care aduce atât adrenalină pe probele speciale de la Râșnov și Poiana Brașov, cât și restricții importante de circulație. Programul începe dimineața devreme, la Coresi Business Campus, și se încheie cu festivitatea de premiere din Piața Sfatului, în jurul orei 17:30, însă între timp șoferii și călătorii RATBV trebuie să țină cont de închideri de drum și oprirea temporară a autobuzelor de pe linia 20 către Poiana.
Duminică, 19 Octombrie 2025
08:00 Start Ziua 2 – Parc Închis OUT
Coresi Business Campus
08:05 Service
Coresi Business Campus
09:03 PS 7 – Râșnov 1
10:46 PS 8 – Râșnov 2

11:46 Regrupare și TFZ
Noua parcare Valea Cetății din Râșnov
13:54 PS 9 – Poiana Brașov 1
15:37 PS 10 – Poiana Brașov 2
(Power Stage)
≈ 17:30 Festivitatea de Premiere
Piața Sfatului – Brașov
Restricții de circulație:
Duminică, 19 Octombrie 2025
07:20 – 12:15 PS 7/8 Râșnov DN 1E – de la ieșirea din Râșnov și până la intrarea în Poiana Brașov
12:30 – 17:10 PS 9/10 Poiana Brașov DN 1E – de la ieșirea din Poiana Brașov și până în Livada Poștei
Pentru a permite desfășurarea competiției auto menționate în condiții de siguranță, între orele 12.30 și 17.30 va fi oprită circulația autobuzelor pe linia 20, Livada Poștei – Poiana Brașov. Ultimele plecări în cursă pe linia 20 vor fi realizate la orele 12.00 din ambele capete de linie, iar primele după reluarea circulației la orele 17.30.
TESS Rally Brașov: „Final dramatic de primă zi la TESS Rally Brasov & Tg. Secuiesc
După ce a dominat întreaga zi de sâmbătă, Simone Tempestini – pe un Porsche 997 RGT, a fost nevoit să cedeze șefia clasamentului general după o pană pe PS6. Acest lucru l-a avantajat direct pe brașoveanul Andrei Gîrtofan – cu Škoda Fabia RS Rally2, care acum are un avantaj mai mult decât decent pentru probele rămase
Pe poziția secundă a urcat Mihai Manole (Škoda Fabia Rally2 Evo), în vreme ce podiumul este completat de unul din veteranii sportului cu motor brașovean – Dan Gîrtofan (Škoda Fabia RS Rally2) urcând pe poziția a treia după problemele lui Tempestini
La două roți motrice, tânărul Sebastian Scîrlet conduce detașat, la fel și-n clasamentul juniorilor. Principalii săi contracandidați – la două roți motrice, Dănuț Budai și Reis Suliman n-au avut o zi ușoară. Dacă cel dintâi a avut probleme tehnice, cel de-al doilea a avut o incursiune în decor care l-a scos foarte probabil și din lupta de la Juniori
TESS Rally Brasov & Tg Secuiesc continuă astăzi cu probele de la Râșnov și Poiana Brașov. Pentru cei ce doresc să ajungă pe proba de pe Calea Poienii, trebuie să știe că drumul va fi închis începând cu ora 12:30”