Targ de Toamna la Brasov, la finele lunii septembrie

Last Updated on septembrie 12, 2014

Consiliul Local Braşov – prin Serviciul Public Administrare Pieţe şi Agenţia Metropolitană Braşov organizează, în perioada 27 septembrie – 5 octombrie, Târgul de Toamnă.
Evenimentul, devenit deja o tradiţie în Braşov, urmăreşte să faciliteze accesul publicului la produsele de sezon cultivate sau produse local, pe teritoriul Ţării Bârsei, fiind în acelaşi timp o sărbătoare dedicată recoltei anuale.
targ-de-toamna
Deschiderea oficială a Târgului va avea loc sâmbătă, 27 septembrie, începând cu ora 12.
În acest an, evenimentul va fi organizat într-o locaţie unică, pe platforma betonată de pe strada Poienelor – Talciocul Roman – din cartierul Astra, piaţa beneficiind de o suprafaţă utilă de aproximativ 4500 mp. Organizatorii au optat pentru acest amplasament, deoarece este asigurat accesul facil al tuturor mijloacelor de transport auto de aprovizionare, şi pentru că locul oferă condiţii optime de desfacere atât în regim en gros, cât şi en detail.(sursa: bzb.ro)
De la an la an, interesul organizării acestui Târg de toamna a devenit unul regional, astfel că organizatorii urmăresc să asigure cât mai bine necesităţile producătorilor agricoli din municipiul Braşov şi din zona metropolitană aferentă acestuia, dar şi ale publicului cumpărător deopotrivă. În acest sens, la eveniment vor participa pe lângă producătorii de legume şi fructe din zonă şi mici producători de produse alimentare, de la produse din carne şi lapte, până la conserve şi miere.
Calendarul evenimentului are prevăzute şi o serie de activităţi cultural-artistice, manifestări care vor promova patrimoniul cultural al Ţării Bârsei.
Advertisements
Previous Story

Brasov: 281 locuri de munca disponibile la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, vineri 12 septembrie

Next Story

Stand Up Fest la Brasov