Last Updated on octombrie 14, 2025
(foto Club Feroviar)
La Brașov va fi amenajată o trecere de pietoni subterană la una dintre cele mai aglomerate intersecții zone din oraș. Pasajul va avea aproximativ 40 de metri lungime și va fi dotat cu lifturi pentru persoanele cu dizabilități, în timp ce ceilalți pietoni vor putea circula pe scări fixe sau rulante.
Problema pietonilor care trec strada la intersecţia Calea Bucureşti – strada Poienelor ar putea fi rezolvată în anii următori prin amenajarea unui pasaj subteran. Acesta va fi destinat pietonilor, iar prin realizarea acestei investiţii maşinile nu vor mai fi obligate să oprească la zebre, scrie bzb.ro.
Proiectul este acum în etapa elaborării Studiului de fezabilitate, iar pentru realizarea lui Primăria Braşov a cerut oferte din partea proiectanţilor interesaţi. Una, cu o valoare estimată de 126.050 lei (fără TVA) a fost depusă de firma braşoveană Delmaco SRL, iar până în 18 noiembrie, Primăria Braşov va decide dacă o acceptă sau nu.
Conform proiectului, pasajul de la intersecţia Calea Bucureşti – str. Poienelor va avea o lungime de 40 de metri, o înălţime de 3 metri şi o lăţime cuprinsă între 6,50 m şi 8,50 m.
Pasajul va avea 2 scări fixe, dar va fi dotat şi cu două lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi.
În interiorul pasajului și la intrări vor fi instalate sisteme de supraveghere video, iar zonele pietonale din jurul acceselor vor fi amenajate cu îmbrăcăminți asfaltice similare celor existente, pentru a se integra în peisajul urban actual, conform brasov.net.