(Video) Brașov. Luminile s-au aprins pe Tâmpa, dar deschiderea Panoramic mai are de așteptat

Last Updated on octombrie 13, 2025 (Video) Brașov. Luminile s-au aprins pe Tâmpa, dar deschiderea Panoramic mai are de așteptat 1

Restaurantul „Panoramic” își reia locul de lângă celebrul semn „BRAȘOV”, după o perioadă de așteptare și lucrări de reamenajare. Localul simbolic al orașului se pregătește să primească din nou turiști și localnici.

Deschiderea restaurantului Panoramic şi începerea curselor telecabinei Tâmpa vor fi, cel mai sigur, întârziate de vremea rea din ultimele zile.

Deşi cei de la Ana Teleferic nu au dat o dată exactă pentru inaugurare (estimarea iniţială era 31 martie, dar era doar o estimare), surse din apropierea firmei susţineau că restaurantul va fi deschis în jurul datei de 15 octombrie, adică peste o săptămână, odată cu pornirea curselor cu pasageri pentru noile telecabine. Sursele BizBraşov.ro susţin însă că din cauza vremii din ultima săptămână, lucrările mai durează la cele 2 obiective.

(Video) Brașov. Luminile s-au aprins pe Tâmpa, dar deschiderea Panoramic mai are de așteptat 2 (Video) Brașov. Luminile s-au aprins pe Tâmpa, dar deschiderea Panoramic mai are de așteptat 3 (Video) Brașov. Luminile s-au aprins pe Tâmpa, dar deschiderea Panoramic mai are de așteptat 4 (Video) Brașov. Luminile s-au aprins pe Tâmpa, dar deschiderea Panoramic mai are de așteptat 5 (Video) Brașov. Luminile s-au aprins pe Tâmpa, dar deschiderea Panoramic mai are de așteptat 6

Telecabinele sunt încă în proces de autorizare cu ISCIR, iar lucrările exterioare la cele 2 staţii ale telefericului şi la restaurantul Panoramic au fost mult întârziate din cauza ploilor şi a temperaturilor scăzute din ultimele zile. Astfel încât este foarte puţin probabil ca investiţia să fie finalizată la 15 octombrie, aşa cum se presupunea în urmă cu o lună.

Deocamdată, apropierea inaugurării e anunţată de noile volumetrii luminoase care au apărut pe Muntele Tâmpa şi care luminează noaptea oraşul, alături de literele „BRAŞOV”. Sigla luminoasă „PANORAMIC” e însoţită de o siglă stilizată a muntelui Tâmpa, un „brad” din cercuri luminoase.

„Pe măsură ce ultimele detalii prind contur, Panoramic se pregătește să-și redeschidă porțile. Fiecare finisaj, fiecare lumină și fiecare detaliu de design ne aduc mai aproape momentul în care ne vom revedea la înălțime”, au transmis cei de la Restaurantul Panoramic, scrie mytex.ro.

„E o bucurie comună să vedem cum Panoramic renaște – un loc cu suflet, readus la viață prin efortul și dedicarea multor echipe”, au mai spus administratorii Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa – Braşov.

Previous Story

(Video) Brașov. Porcul care a vrut să intre în magazinul Lidl

Next Story

Brașov. Din noroaie, în asfalt modern! O nouă stradă va fi modernizată: Primăria a emis autorizația de construire