Last Updated on octombrie 13, 2025
O nouă destinație aeriană revine în programul Aeroportului Internațional Brașov, începând de astăzi. Ruta era intens solicitată de călători și va fi reluată în perioada următoare.
Astăzi, la 10.15, aterizează primul zbor de la Nurenberg, operat de Wizz Air, iar 30 de minute mai târziu, e programată decolarea spre orașul înfrățit cu Brașovul.
Vor fi 3 curse dus-întors pe săptămână, operate lunea, miercurea și vinerea, anunță Radio Brasov FM.
Aeroportul Brașov: „Anul acesta avem ocazia să vizităm unul dintre cele mai vechi și faimoase târguri de Crăciun din lume – Târgul de la Nürnberg.
Pasagerii din Brașov și centrul României vor avea la dispoziție 3 zboruri pe săptămână (luni, miercuri, vineri) pe noua rută Wizz Air
🇹🇩 Brașov GHV – Nürnberg NUE 🇩🇪
✈️ Zborul inaugural: 13 Octombrie 2025”
În prezent, Wizz Air are curse de la Brașov către patru destinații: Londra, Dortmund și Budapesta, cea mai recentă fiind legătura cu orașul italian Napoli, cu trei zboruri săptămânale (marți, joi, sâmbătă).
Urmează ruta spre Memmingen (Germania) începând cu 26 octombrie 2025
Începând cu 28 octombrie, Wizz Air va lansa o nouă rută din Brașov către Milano Malpensa (Italia).
De asemenea, se modifică frecvența pe anumite rute. Tot de la finalul acestei luni, pasagerii din Brașov și centrul României vor avea la dispoziție patru frecvențe pe săptămână pe ruta Dortmund DTM – Brașov GHV.
Zborurile vor avea loc în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică, scrie mytex.ro.
Ulterior, în perioada 14 ianuarie 2026 – 27 martie 2026, Wizz Air va asigura o frecvență de trei zboruri pe această rută.
Din 27 ianuarie 2026, Wizz Air va introduce zborurile spre Roma, în zilele de marți, joi și sâmbătă.
În fine, din 31 martie 2026 va avea zboruri către Katowice, Polonia.