Last Updated on octombrie 12, 2025
O femeie a ajuns la spital după ce și-a prins mâna într-un blender, în timp ce pregătea mâncarea acasă. Incidentul ridică din nou problema atenției la utilizarea aparatelor casnice. Victima a fost transportată la urgențe pentru îngrijiri medicale.
O femeie în vârstă de 48 de ani, din localitatea Horpaz, a ajuns la spital după ce și-a prins mâna în blender, în timp ce pregătea mujdei de usturoi pentru pește, scrie Gandul.
Ea a fost transportată la spital cu tot cu aparatul prins de mână. Pompierii au intervenit pentru a tăia aparatul de uz casnic, în timp ce medicii i-au administrat un tratament pentru a îi calma durerea. Ulterior, femeia a fost trimis la radiografie, iar un chirurg plastician a fost chemat să evalueze leziunile.
„Pacienta G.C.M, 48 ani, din Horpaz-Miroslava. Pacienta se afla la domiciliu, în bucătărie, pregătea mujdei din usturoi pentru pește.
Este la noi, adusă cu tot cu blenderul în care și- a prins mâna. Pompierii taie blenderul și medicul tratează durerea. Apoi îi facem radiografie și chemam chirurgul plastician”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași, citat de bzi.ro.