(Video) O șoferiță a intrat cu mașina direct în vitrina Pepco!

Last Updated on octombrie 10, 2025 (Video) O șoferiță a intrat cu mașina direct în vitrina Pepco! 1

O șoferiță a pierdut controlul mașinii și a intrat direct în vitrina unui magazin Pepco, după ce a încurcat pedala de frână cu cea de accelerație. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, femeia primind însă o amendă consistentă.

Polițiștii sosiți la fața locului în urma unui apel la 112, au constatat că femeia, în vârstă de 46 de ani, aflată la volanul autoturismului, ar fi lovit geamurile din sticlă ale societății comerciale în momentul plecării de pe loc.

”Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în parcarea Kaufland, din cartierul Viziru, a avut loc un accident cu pagube materiale. Polițiștii au stabilit că o femeie de 46 de ani, din Brăila, aflându-se la volanul unui autoturism, la plecarea de pe loc din parcare, ar fi lovit geamurile din sticlă ale unei societăți comerciale. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale”, a transmis IPJ Brăila, potrivit RTV.

Aceasta va fi sancționată conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precizează IPJ Brăila.
Din fericire, au rezultat doar pagube materiale. Pe lângă o sperietură zdravănă, femeia s-a ales și cu o amendă de 810 lei, scrie Stirile Pro Tv.

Previous Story

Armata intră în școlile din Brașov! Elevii, propuneri de recrutare pentru viitorul militar al României

Next Story

Vacanțe de vis de la Aeroportul Brașov: zboruri directe spre Creta și în 2026, la prețuri de neratat