Ninsoarea lovește Transfăgărășanul: șoseaua dintre Bâlea Lac și Bâlea Cascadă se închide

Last Updated on septembrie 30, 2025 Ninsoarea lovește Transfăgărășanul: șoseaua dintre Bâlea Lac și Bâlea Cascadă se închide 1

Circulația pe Transfăgărășan, între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, se va închide. Meteorologii avertizează că în următoarele zile sunt posibile ninsori puternice și temperaturi negative, ceea ce face drumul impracticabil.

Traficul rutier se desfășoară normal pe Transfăgărășan, în zona turistică Bâlea, unde a nins pentru prima oară în această toamnă, iar circulația rutieră se va închide între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă (județul Sibiu) în 1 noiembrie, a anunțat, luni, directorul regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, Tudor Duțu, informează G4Media.

Potrivit sursei citate, sunt așteptate și alte ninsori în următoarele zile pe Transfăgărășan.
”În 29 septembrie am înregistrat prima zăpadă pe Transfăgărășan. Nu au fost cantități însemnate. Ne așteptăm ca zilele următoare să ningă din nou, suntem pregătiți și intervenim deja cu utilaje de deszăpezire, le putem și suplimenta dacă va fi cazul. În momentul de față, nu sunt probleme care să ducă la închiderea tronsonului de drum mai repede de data stabilită, și anume 1 noiembrie”, a explicat directorul regional al DRDP Brașov, Tudor Duțu.

Pentru prima dată în această toamnă, a nins în cursul nopții, în zona turistică Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Făgăraș, a declarat luni, pentru Agerpres, Cristina Blaga, meteorolog la Centrul Meteorologic Regional Transilvania – Sud din Sibiu.

„A nins, dar sunt numai petice. Este prima ninsoare din această toamnă. Nu avem un strat compact și acum ninge slab”, a precizat meteorologul Cristina Blaga.

Potrivit sursei citate, este singurul loc din județul Sibiu în care a nins în ultimele 24 de ore. Accesul la Bâlea Lac se face fie pe șosea, pe Transfăgărășan, fie pe cablu, cu telecabina.

Ninge puternic la munte. Transfăgărăşanul şi Bâlea Lac, acoperite de zăpadă. Temperaturile au scăzut până la minus 3 grade Celsius
E iarnă în toată regula la munte. Finalul lunii septembrie a adus zăpadă și temperaturi negative în zonele montane înalte. În zona Capra, pe Transfăgărăşan, ninge încă de luni, iar stratul de zăpadă are deja câţiva centimetri. Şi Bâlea Lac a fost acoperit de zăpadă, iar pe crestele munţilor zăpada măsoară 10 centimetri, scrie Antena 3.

Ninsoarea lovește Transfăgărășanul: șoseaua dintre Bâlea Lac și Bâlea Cascadă se închide 2 Ninsoarea lovește Transfăgărășanul: șoseaua dintre Bâlea Lac și Bâlea Cascadă se închide 3 Ninsoarea lovește Transfăgărășanul: șoseaua dintre Bâlea Lac și Bâlea Cascadă se închide 4

Termometrele au coborât până la minus 3 grade Celsius. Stratul de zăpadă măsoară câțiva centimetri, dar este suficient cât să reprezinte un pericol pentru iubitorii de trasee montane.

Zăpada s-a depus și pe mai multe porțiuni din șoseaua Transfăgărășan, unde se intervine pentru deszăpezire. Asfaltul este acoperit cu zăpadă, mai ales în apropierea tunelului care face legătura între județele Argeș și Sibiu.

„În ultimele 12 ore, în Munții Făgăraș s-a depus un strat de zăpadă de aproximativ 10-12 centimetri. Deși nu este mult, poate influența condițiile de pe traseu, în special la altitudini înalte. Rugăm turiștii să fie echipați corespunzător sezonului rece”, a avertizat Cornel Voicu, Salvamont Argeș.

La Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară 5 centimetri.

Previous Story

Aeroportul Brașov. Peste 200 de pasageri, astăzi, la primul zbor spre Italia, operat de Wizz Air

Next Story

Planul lui Bolojan. A anunțat când vor scădea facturile la curent și de ce