„Mutăm Capitala la Brașov?” – Propunerea lui Adrian Sârbu, fondatorul Pro TV

Last Updated on septembrie 29, 2025 „Mutăm Capitala la Brașov?” – Propunerea lui Adrian Sârbu, fondatorul Pro TV 1

Adrian Sârbu, fondatorul Pro TV, dorește capitala mutată la Brașov. El a indicat un oraș despre care consideră că ar fi mai potrivit pentru acest statut, aducând în discuție argumente legate de dezvoltare și infrastructură.

Adrian Sârbu le propune mutarea capitalei din București. Potrivit fostului șef de la PRO Tv, aceasta ar fi reforma administrativă de care are nevoie România.

Fostul mogul argumentează că Bucureștiul este supraîncărcat de administrația centrală și de birocrație. În opinia sa o nouă capitală ar putea stimula descentralizarea și dezvoltarea regională. Adrian Sârbu a prezentat date potrivit cărora în administrația centrală există 2.573 de instituții publice, cu peste 836.000 de bugetari. Omul de afaceri mai spune că Bucureștiul este „încărcat” de această administrație centrală, care consumă resurse pe care le percepe ca fiind folosite „în interesul nomenclaturii de partid”, scrie stiripesurse.ro.

Dacă s-ar muta capitala, s-ar elibera spațiu decizional și funcțional pentru București, care astfel ar putea evolua mai mult ca un centru academic, cultural și de tehnologie..

„Regiunea Bucureşti-Braşov poate deveni un megalopolis al României, cea mai puternică zonă de generare a PIB-ului prin business. Dacă ar fi mutată capitala în regiunea Braşovului, întreaga regiune din nordul Bucureştiului s-ar dezvolta automat uriaş. Pe de altă parte, capitala este un centru administrativ, de comandă, care scapă de bugetarii căraţi în spate de oamenii care muncesc în economia reală şi care generează valoare”, a declarat Adrian Sârbu la Aleph News, citat de gandul.

Omul de afaceri are și o propunere. Crede că cel mai potrivit loc pentru noua capitală ar fi județul Brașov. ” O zonă protejată de munți, conectată geografic la regiunile economice ale țării și strategic avantajoasă atât pe timp de pace, cât și de război.”

El propune, de asemenea, o reorganizare teritorială. Vrea reducerea numărului unităților administrativ-teritoriale (UAT-uri) la 120 și limitarea numărului de primari și consilieri județeni. Scopul ar fi economisirea cheltuielilor locale inutile și stimularea dezvoltării regionale.

Previous Story

(Video) Arme confiscate la Oktoberfest Brașov, amenzi de 70.000 de lei

Next Story

Aici se moare cel mai des la Brașov. Cele mai frecvente zone unde se produc accidente