(Video) Flăcări uriașe lângă Brașov: patru case mistuite într-o singură noapte!

Last Updated on septembrie 29, 2025 (Video) Flăcări uriașe lângă Brașov: patru case mistuite într-o singură noapte! 1

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de duminică spre luni lângă Brașov afectând mai multe locuințe. Pompierii au intervenit de urgență pentru a limita extinderea flăcărilor și a preveni o tragedie.

Mai multe locuințe din localitatea Tărlungeni au fost cuprinse de flăcări azi-noapte, conform Radio Brașov FM.
„În jurul orei 01:00, am fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la mai multe locuințe din localitatea Tărlungeni. La fața locului au fost mobilizate, progresiv, forțe și mijloace din cadrul ISU Brașov, ajungându-se până în acest moment la șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă cu apă, o autoscară și două echipaje SMURD.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp, fiind afectate patru locuințe și 3 anexe gospodărești. In acest moment se intervine pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și protejarea imobilelor învecinate.

Incendiul este localizat, iar echipajele acționează pentru lichidarea focarelor. Din informațiile existente până în prezent, nu s-au înregistrat victime, mai multe persoane reușind să se autoevacueze din locuințele afectate. Misiunea este în dinamică”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, lt. col. Ciprian Sfreja, la orele 2.30, conform mytex.ro.

Previous Story

Tunelurile şi grotele secrete ale Braşovului

Next Story

(Video) Incendiu violent la un hotel. Cinci persoane se aflau în interior